povestiriledanei

  Un mănunchi de emoții în ultima săptămână. Păcat că vacanța nu durează mult, noroc că putem să ne bucurăm de experiențe și emoții, pe care le încuiem într-o clepsidră și le lăsăm să curgă într-un fir subțire, atât cât să ne ajungă până la următoarea. Anul acesta a fost despre Iași și o mică parte din Bucovina. Mi-au luat peste 40 de ani să ajung în Iași. Un carusel care te poartă peste șapte coline (Dealul Cetățuia, Dealul Galata, Dealul Copou, Dealul Breazu, Dealul Sogari, Dealul Bucium și Dealul Repedea). Un oraș romantic, plin de verdeață, plin de istorie, plin de vechi îmbinat cu nou, plin de oameni calzi și primitori. Din preaplinul lui am inspirat energie. Dintre toate locurile pe care le-am vizitat, și pe care cu greu le-am așternut pe o listă, căci posibilitățile sunt nenumărate, dar timpul este limitat, cel mai mult m-au impresionat Aula Universității Gheorghe Asachi și Sala Pașilor Pierduți. Când am trecut pragul în Aulă, am simțit că sunt copleșită de emoție. N...

  Am tot auzit expresia oameni simpli .  De multe ori folosită în sens negativ. Simplu în gândire . De parcă ar fi ceva negativ să gândești simplu, fără încrengături de scenarii și încercând să controlezi totul. Simplu în comportament . De parcă ar fi ceva negativ să te comporți simplu, autentic, direct. Având o viață simplă . De parcă e ceva negativ să ai o viață originală, fără poleială și filtre aplicate. Însă nu despre asta vreau să vorbesc.  În mediul online, sunt înscrisă într-un grup de drumeții montane. De acolo mai fur idei legate de vreo tură interesantă sau îmi clătesc ochii cu fotografii de la munte. În una din zile, o fată a adresat o întrebare simplă, cerând informații legate de un traseu. La prima vedere părea imposibil de realizat. Era cazată în Predeal și voia să facă un traseu de o zi pe vârful Moldoveanu. Comentariile răutăcioase, pe lângă subiect, nu au întârziat să apară. 155 de sfaturi . Nicio altă postare nu a avut un asemenea magne...

  După ce am închis laptopul, am pornit pe jos, rătăcind fără o țintă.  Din când în când mă opream în fața unei clădiri și călătoream în timp, încercând să-mi imaginez existența ei în primii ani, când totul era nou și sclipitor. Cât de frumoase sunt începuturile!  La un moment dat am trecut prin dreptul unui gang, mergând încet, un pas înaintea celuilalt. Câteva mese mici, fiecare cu câte două – trei scaune, și-au făcut apariția, precum vapoarele care taie ceața. Exact în acel moment, paralel cu mine, am zărit cu coada ochiului o pisică. Neagră. Același ritm. Agale. Fără nicio grabă. Părea legată cu un fir invizibil de mine. Am avut senzația ciudată că mă privesc în oglindă. Mai că mi-a zâmbit. Fiecare dintre noi am fost pisică neagră pentru cineva , gândesc. Cerul este de un gri șters. Acoperit de nori neuniformi, care s-au contopit, dar care încă au vizibile marginile dantelate. -         Vor să-și păstreze unicitatea , zâ...

  Am realizat de curând că saliva poate fi considerată un fel de panaceu. Sau o rezolvare pentru multe din neajunsurile care te pot împiedica să ai o viață liniștită. Te-au mușcat țânțarii și nu poți să te abții să te scarpini, dai cu puțină salivă. Îți atenuează senzația de mâncărime și parcă te și răcorește. Vezi pe cineva atât de frumos, că ți-e frică să nu-l deochi? Îl scuipi de trei ori. Astfel durerea de cap care începuse să pună stăpânire pe el/ ea, începe să se șteargă. Ți-a tăiat calea o pisică? Pentru a nu fi urmărit de ghinion, faci trei pași în spate și suipi în fiecare punct cardinal, să fii sigur că alungi energiile negative. Dacă pisica este neagră, îți faci și cruce de trei ori. Te enervează o anume persoană atât de tare, că nu vezi nicio soluție să te liniștești? Scuipi de nervi. Și parcă-ți trec. Nu mai simți vâjâitul în urechi și amețeala care nu îți lăsa pașii să înainteze unul în fața celuilalt. Te-ai speriat de ceva atât de tare, că simți că nu te ma...

Mă tot întreb care sunt fricile mele. Unele moștenite din copilărie, altele țesute pe parcursul zilelor, lunilor și anilor. Au devenit parte din mine, pe nesimțite.  Pe unele le conștientizez, am început deja să lucrez la controlul lor, altele apar și dispar din și în neant, neapucând să pun degetul pe ele. Poate că frica de abandon este cea mai veche. A mustit în mine mult timp, a crescut la fel ca aluatul de cozonac. Am împletit-o cu altele și a rămas prinsă de tava de zi cu zi. Arsă, lipită de fundul tăvii ( chiar dacă am așternut hârtie de copt ) și care schimbă gustul prăjiturilor, oricât de mult zahăr vanilat aș presăra. Alta este frica de eșec. Îmi imaginez eșecul în toate formele și gusturile posibile. Încerc să nu mai proiectez, bazându-mă pe legea atracției. Uneori îmi iese, alteori nu. Și asta se învață , mă încurajez. După ce am devenit mamă și  m-am mai dezmeticit cu instrucțiunile de folosire a lor, mi-am setat că eu sunt fabrica de creat amintiri ...