Sticla de suc

 

Am avut o sticlă de suc într-un rucsac. Neîncepută. Sigilată. Îmi amintesc momentul când am luat-o, nu îmi era sete, nu aveam poftă de suc, mă gândeam “să fie”. Am plecat în vacanță și am uitat de ea. Am găsit-o după câteva săptămâni, când m-a lovit un miros neplăcut și am petrecut câteva minute bune să îmi dau seama de unde provine.

Din cauza căldurii, cumva dopul s-a desfăcut și s-a scurs tot conținutul, apoi a apucat să se și “usuce”. Atât de mult a zăcut totul în rucsac, fără ca eu sa îmi dau seama! Era un miros greu, de acru, pestilențial, îmi întorcea stomacul pe dos.

Am asemănat sticla de suc cu “bagajul” pe care îl car pe umerii mei, sperând că îmi va fi de folos cândva. Uit de el, uit de greutatea pe care o tot duc și realizez după mult timp, nu numai că mi-a fost inutil, dar și că am risipit energie să fac curat după el. Cândva, sucul a fost bun, răcoritor, dulce. În alte condiții însă, a devenit acru, nedigerabil.

Mă agăț de oameni cu care nu mai rezonez, doar pentru că îmi sunt familiari sau nu am vindecat complet codependența.

Mă agăț de credințe limitative și mecanisme de apărare, doar pentru că așa am înțeles eu cândva, că îmi va fi bine.

Mă agăț de obiceiuri pe care le aveam în trecut, când oricum eram altă persoană, doar pentru că sunt bună la asta.

Cum ar fi să fiu mai atentă la nevoile prezente și să nu mă mai încarc inutil? Cum ar fi să beau apă plată de acum înainte, în loc să mă păcălesc cu gustul sucului?




Comments

Popular posts from this blog

Hanul Vatra

Persoana-gând

Zile