povestiriledanei

Sunt unele momente când pictezi în alte culori persoane pe care le știai. Adaugi mai multă admirație și zâmbete la tabloul vechi. Și îți modifici și spectacolul din mintea ta. Realizezi că ceea ce știai până atunci au fost repetiții reușite sau mai puțin reușite ale piesei puse deja în scenă. Și după cum se zice, orice lucru negativ are cel puțin trei părți bune. Așa că divorțul meu m-a determinat să îmi reîndrept atenția către alte persoane și momente, din viața mea anterioară . Iar postarea asta este despre talentul tatălui meu. Știam că este înclinat mult înspre partea artistică. Mi-aduc aminte de goblenul care trona pe peretele din sufragerie. O apă curgătoare, care își țesea drumul printre niște copaci dezgoliți. Sau de cheia cioplita în lemn, cu bucle precum dantela, lustruită cu lac. Îmi imaginam că deschide ușa unui castel magic. Sau de costumele de iarnă pe care ni le-a croit și cusut. Costumul acela roșu cu alb, de care eram atât de mândră și care mă mângâia când îl p...

Închid ochii și visez. Sunt la circ. Luminile se sting, iar spațiul este luminat de câteva făclii, răsfirate ici-colo, cât să nu ai impresia că înoți în smoală. Dintr-odată, patru raze de lumină puternică se unesc în mijlocul arenei și așteaptă parada personajelor. Nu știu de ce, însă fac asocierea cu energiile celor 4 personaje, care se unesc pentru a da naștere supereroului  Captain Planet . Adoram desenul acela animat când eram mică. Acum sunt nehotărâtă . Mă mișc nerabdătoare în scaun, simt marginile cum îmi ating lateralele ușor, ușor, ca un gâdilat. Inima începe să îmi bată din ce în ce mai alert, de curiozitate la început. Apoi simt un fel de frică, pusă în mișcare de toate rotițele din capul meu, care nu contenesc să se miște. Din ce în ce mai alert! Perpetuum mobile .         Primul care apare este clovnul. Îmbrăcat în alb, cu mânecile bluzei exagerat de bufante, șifonate, care dau senzația de îngălat. Trei nasturi mari negri, scoroji...

Și dacă ar fi să continui cu ce mi-aș dori să fac, fără să joc vreun rol din cele menționate până acum … Mi-aș pune bocceluța în spate și aș cutreiera lumea în lung și-n lat. Coada bocceluței ar fi din lemn de nuc. Pentru că din lemnul nucului se fac instrumente muzicale. Să pot împrăștia note muzicale pe toate drumurile pe care le voi bătători. Mi-aș lua jurnalul. Să scriu toate trăirile mele și semnele pe care Universul mi le va scoate în cale. Să creionez harta învățării mele. Și sursa de inspirație pentru copii. Aș face parte din cele aproape două milioane de oameni care petrec pe străzile orasului în timpul carnavalului de la Rio, aș lua la pas străzile unde a copilărit Freddie Mercury. Aș merge în Madagascar sau Galapagos să admir miile de specii de plante și animale unice în lume. M-aș reculege în Tibet. Mi s-ar tăia respirația când aș vedea pingunii la Polul Sud. Sau albul nesfârșit de la Polul Nord. Aș vizita peșterile din Australia, jungla amazoniană, parcurile naturale...

«Sunt oricine sunt și am nevoie să fiu». Sunt mamă de 2 minuni. Îmbrățișez des sau nu, uneori greșesc și recunosc în fața lor. Mă joc de-a v-ați ascunselea sau îi cert când fac câte o boacănă. Le fac pachetele dimineața la școală și le sărut piciorușele noaptea, după ce adorm. Le transmit valorile mele și îmi dau seama că le au și ei pe ale lor. Învățăm în fiecare zi unul de la altul. Sunt fostă soție, care nu a știut ce anume caută la un bărbat și și-a poleit imaginea lui. Nu mi-am dat seama că nici eu nu eram potrivită pentru el, sau mai bine zis am continuat să mă joc de-a căsnicia. Balonul de săpun se sparge până la urmă, al meu s-a risipit în toate colțurile Universului, iar acum, după ceva ani, încă îmi caut rămășițele. Sunt soră mai mică, răsfățată și alintată. Într-o zi, când aveam vreo 14 ani, eram cu fratele meu La Pietre , locul de întâlnire al liceenilor pe-atunci și așteptam să vină niște prieteni. La un moment dat, zăresc un bărbat care ne învăluia cu privirea. Zâm...

Îmi place cum se simte prosecco. Bulele mici care îmi gâdilă limba. Și gustul puțin sec. Parcă usucă papilele. Aud bulele cum se agită. Își spun o poveste. Se împletesc, la fel ca într-un război de țesut. Fiecare bulă care se sparge, este o împunsătură a acului. Apoi îmi imaginez că în fiecare bulă de prosecco stă ascunsă o întâmplare de-ale mele. Un șirag de mărgele colorate care strălucesc în soare și călătoresc în timp. Uneori aleargă în prezent, alteori rămân în trecut, acolo unde s-au întâmplat. Călătoresc în timp și mă ajută să văd de fiecare dată trecutul cu alți ochi. Desigur, acum am mai multe date, cunosc mai multe, am învățat mai multe, aș fi luat alte decizii probabil. Însă sunt liniștită când înțeleg că de cele mai multe ori am făcut alegerile potrivite pentru mine la momentul acela. Și dintr-odată întâmplările se amestecă. La fel ca și cărțile de joc. Sau zarurile în paharul lor. Uneori zgomotos, alteori mai că merg tiptil, în vârful picioarelor, să nu care cu...

În ianuarie miroase a primăvară. Iar în martie poate ninge. Nu mai înțeleg nimic. Bine, nu este normal, însă poate și pentru că sunt destul de rigidă când vine vorba de schimbare. Sau de altceva decât sunt obișnuită. La început de an, mai ales după acele câteva zile libere, parcă începe un fel de neliniște. Sau de ciudă, cum îmi place mie să spun. CIÚDĂ   f.  1) Sentiment puternic de insatisfacție cauzat de o perspectivă ratată (dexonline). Oare care este perspectiva mea ratată? Tânjesc după zilele în care nu trebuia să mă gândesc deloc la cele casnice   sau pământești . Reușeam să mă bucur cât mai mult de momentele de vacanță. De libertate . Se aude în depărtare un câine care latră. Își spune supărarea. Sau își strigă bucuria . Apoi ciorile. În înaltul cerului albastru, parcă sparg norii cu croncănitul lor. Oare ce-și spun? Și cum se înțeleg vorbind toate de-odată. Îmi văd chipul în geamul de la bucătărie. Parcă zăresc firele albe care au început să îmi apară...

Nu am făcut niciodată bilanțul anului care a trecut. Timpul curgea și eu pe lângă el. De multe ori nu îmi aduceam aminte ce făcusem cu o săptămână în urmă, nici atât în vară sau primăvară. Nu conștientizam ce am realizat, ce am greșit, ce lecții aveam de învățat, ce transmiteam prin energia mea. Și pentru ca am crescut și pentru că m-a întrebat terapeuta mea dacă am făcut bilanțul anului care a devenit trecut, m-am așezat într-un colț liniștit și am închis ochii. În primă fază, pentru fiecare lună a anului, am asociat un cuvânt-două, un eveniment sau o emoție pe care le-am considerat reprezentative. Bineînțeles că sunt mai multe, însă asta a țâșnit pentru prima oară din cutia cu amintiri. Ianuarie - Teatru și vin Februarie - A doua plecare Martie - Tiroidă Aprilie - Schi la Cota 2000 Mai - Emoție cu brazi și adieri de vânt Iunie - Satu Mușcelean Iulie - Piatra Craiului, rapel în Cheile Orății August - Odorheiu Secuiesc și petrecere mono Septembrie - Decepție și Su...