BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată (dexonline)
Nu am făcut niciodată bilanțul anului care a trecut. Timpul curgea și eu pe lângă el. De multe ori nu îmi aduceam aminte ce făcusem cu o săptămână în urmă, nici atât în vară sau primăvară. Nu conștientizam ce am realizat, ce am greșit, ce lecții aveam de învățat, ce transmiteam prin energia mea.
Și pentru ca am crescut și pentru că m-a întrebat
terapeuta mea dacă am făcut bilanțul anului care a devenit trecut, m-am așezat într-un
colț liniștit și am închis ochii.
În primă fază, pentru fiecare lună a anului, am asociat
un cuvânt-două, un eveniment sau o emoție pe care le-am considerat
reprezentative. Bineînțeles că sunt mai multe, însă asta a țâșnit pentru prima
oară din cutia cu amintiri.
Ianuarie - Teatru și vin
Februarie - A doua plecare
Martie - Tiroidă
Aprilie - Schi la Cota 2000
Mai - Emoție cu brazi și adieri de vânt
Iunie - Satu Mușcelean
Iulie - Piatra Craiului, rapel în Cheile Orății
August - Odorheiu Secuiesc și petrecere mono
Septembrie - Decepție și Sultana
Octombrie - Parapantă, Angelik Horses, blog
Noiembrie - Brașov
Decembrie - Cantonul Cheia, tabără Păltiniș
Sute de țigări și cafele, zeci de nopți de frământări
și momente de panică.
Dar și mii de zâmbete, sute de hohote de râs, zeci
de momente de fericire conștientă.
Mai multe ture la munte și clipe de dragoste pură.
Mai multe momente de prezență în preajma copiilor și
deschidere spre ascultare și învățare.
Mai multe cărți citite, mai multă înțelepciune acumulată.
Mai multe momente de prețuire și gratitudine.
Noi perspective și optimism sădit.
Un an cu multe provocări, multe stări și emoții. Un
an care m-a învârtit ca într-un carusel. Un an care m-a învățat să fiu mai puțin
rigidă. Sau cel puțin să încerc.
Un an în care am întâlnit persoane noi, oglinzi ale
mele din acel moment. Și am conștientizat unde mai am de lucrat și unde am
evoluat.
Un an în care am reușit să renunț la unii oameni care
nu îmi făceau bine. Puțini, ce-i drept, încă mai am de curățat. Și am ales să stau
singură, decât să fiu în preajma lor.
Am recâștigat ochii din interior și sunetul
greierilor mei. Încă mă frustrează aceste generalități, însă încep să realizez
că trece ceva timp din momentul în care sădești sămânța, până când ajungi să guști
fructul.
Un An Nou magic!
:)
ReplyDelete