Prosecco

Îmi place cum se simte prosecco. Bulele mici care îmi gâdilă limba.

Și gustul puțin sec. Parcă usucă papilele. Aud bulele cum se agită. Își spun o poveste. Se împletesc, la fel ca într-un război de țesut. Fiecare bulă care se sparge, este o împunsătură a acului.

Apoi îmi imaginez că în fiecare bulă de prosecco stă ascunsă o întâmplare de-ale mele. Un șirag de mărgele colorate care strălucesc în soare și călătoresc în timp. Uneori aleargă în prezent, alteori rămân în trecut, acolo unde s-au întâmplat.

Călătoresc în timp și mă ajută să văd de fiecare dată trecutul cu alți ochi. Desigur, acum am mai multe date, cunosc mai multe, am învățat mai multe, aș fi luat alte decizii probabil. Însă sunt liniștită când înțeleg că de cele mai multe ori am făcut alegerile potrivite pentru mine la momentul acela.

Și dintr-odată întâmplările se amestecă. La fel ca și cărțile de joc. Sau zarurile în paharul lor. Uneori zgomotos, alteori mai că merg tiptil, în vârful picioarelor, să nu care cumva să mă trezească la realitate. Mă și bufnește râsul când mi le imaginez.

Se agită, dansează, se dau în roller coster și apoi țâșnesc din mintea mea.

Unele sunt cusute cu bucurie și zâmbete. Altele întinate în lacrimi sau tapetate cu durere.
Unele m-au făcut să zbor, altele să mă îngrop, altele să rămân nemișcată. Toate însă m-au ajutat să fiu versiunea mea de acum.

Și toate care vor urma, mă vor picta în alt tablou. Cu mai multe culori complementare.