Posts

Zile

Image
  Sunt unele zile, ale căror clipe îmi scapă precum firele de nisip trecute printre degete. Un pumn care se scurge și se transformă într-o grămadă. O încâlcitură fără formă. Sau sub formă de munte. Sau floare. Sau deșert. Sau orice vreau eu să fie. Îmi folosesc imaginația în favoarea mea. Altele sunt forme geometrice. Cu linii ascuțite sau tăioase și curbe line. Cu muchii de paralelipiped sau piramide. Ordonate, predictibile. Pe alocuri plictisitoare. Uneori mai am nevoie și de asttel de zile, care să nu mă stimuleze prea mult, care să nu îmi producă vreo urmă de agitație. Doar unde liniștite de maree. Aud sunetul valurilor. Sau tângurirea lor. Sau suspinul. Sau râsul înfundat, atunci când credeam că o păcălim pe mamaie că dormim. Altele sunt zile-cerc. Repet mici gesturi și am senzații constante de deja-vu. Uneori simt agitație, pentru că vreau să ies din rotița de hamster, în care singură m-am încuiat. Alteori le consider perfecte în rotunjimea lor. Sunt alte zile care îmi...
Post a Comment
Read more

Hanul Vatra

Image
  Am tot auzit în ultima vreme diverși oameni că își schimbă locuința, rearanjează, reamenajează. Împachetează lucruri inutile și amintiri, sperând să facă loc pentru aer proaspăt. Pentru nou. Sau poate au impresia că daca le împachetează și le așează undeva, nu mai ies la suprafață. Le agață de un bolovan, cu cea mai zdravănă frânghie și le aruncă în străfunduri. Uneori mai închid și ochii, sperând că dacă nu se conturează nimic vizual, totul dispare. Precum flacăra lumânării care rămâne fără oxigen și se stinge. Iar eu, anul acesta am schimbat multe. Am așteptat începutul lui octombrie. Am revenit la Hanul Vatra. După doi ani, pe care nu i-am simțit. Fost stabiliment al băilor din Costești, clădirea a fost construită în perioada interbelică de familia Sacerdoțeanu, în apropiere de izvoarele minerale sulfuroase și iodate, cu proprietăți vindecătoare. Mai ales pe timp de vară, băile erau asaltate de turiști din toată țara, în special de cei având venituri modeste și care su...
Post a Comment
Read more

Persoana-gând

Image
  Se întâmplă câteodată să îți rămână o persoană în gând. Nu iese din cutia craniană, se învârte acolo precum bilele de la extragerea loto. Mișcări necontrolate, care te amețesc. Uneori coboară pe tractul respirator și ai impresia că rămâi fără aer.   Simți și un fel de gâdilat, de la mișcările mâinilor și picioarelor. Tragi cu nesaț o gură zdravănă de aer, să îți oxigenezi plămânii. Expiri îndelung, sperând că va pleca. Aștepți câteva secunde și încerci o senzație de nemișcare. Respiri ușurată și vrei să continui activitatea banală de care te ocupai, înainte să ți se strecoare pe nesimțite în minte.   Dar nu poți. Decizi să fii curioasă și să vezi ce se întâmplă mai departe. Din tractul respirator sau din plămâni, nu știi exact de unde, persoana-gând se mută spre inimă. O învăluie sau o gâdilă precum panglica concurentelor de la gimnastică artistică. Cu o delicatețe fascinantă. Te trezești că ți se activează un zâmbet pe față. Și poate începi să bați darabana cu dege...
Post a Comment
Read more

Oblivion

Image
Îmi doream de mult timp să merg la un concert la Ateneu. Într-o perioadă am vânat bilete cu frenezie, nu găseam locuri sau mi se păreau prea scumpe (nu știam pe atunci ce însemnă cu adevărat valoarea acestor experiențe). Apoi am uitat, m-a luat vârtejul cotidian. Se pare că am fost pregătită să merg săptămâna aceasta, la un concert susținut de Orchestra Camerata Regală, dedicat tangoului și valsului, din cadrul  Festivalului Vara Magică . Și ce moment! Pasiune și eleganță. Așezat pe locul unde în 1730 era „Livada lui Văcărescu”, proprietatea poetului Ienachiță Văcărescu, Ateneul are f aţada întoarsă spre apus şi conţine un peristil format din şase coloane ionice, care te duc cu gândul la un templu grecesc antic. Ne-am adăpostit de furtună, în vestibulul de la parter, cu ceva timp înainte să înceapă concertul. Pentru că în seara concertului părea că s-a rupt cerul. Iar pentru că știam că urmează să ascult Orchestra Camerata Regală, mă simțeam atât de aristocrată. Când am urcat ...
Post a Comment
Read more

Oameni-cărți

Image
  Sunt oameni-poezie. Care au rimă pereche, încrucișată sau albă. Își exprimă în mod direct gândurile și sentimentele, prin modul în care se comportă cu tine. Folosesc flori pe post de metafore. Întâlniri la film, teatru sau alte evenimente culturale, pentru comparație. Epitete pentru mângâieri sau îmbrățișări. Există și oameni-proză, care își împart firul epic în capitole. Unele sunt bine delimitate, prin cifre romane sau arabe, altele au trecere cursivă și sunt întrepătrunse printr-un asterix. Au introducere, intrigă, desfășurare a acțiunii, punct culminant și deznodământ. Uneori te prăbușesc, alteori te ridică. Dar nu te lasă pe platou. Ar apărea monotonia. Te mai întâlnești din când în când cu oameni-tragedie. Dramatici, serioși, în conflict cu alți oameni sau cel mai adesea, în conflict cu ei înșiși. Uneori se exprimă în versuri, alteori nu. Uneori te fac să râzi, alteori să plângi. Mai sunt și oamenii-basme. De la care înveți valorile simbolice. Înveți despre bine si rău, în ...
Post a Comment
Read more

Despre prejudecăți

Image
  În urmă cu doi, am mers la o mânăstire din Argeș. Mai degrabă pentru traseul până acolo, decât pentru obiceiul de a vizita lăcașuri de cult. Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă se află la o altitudine de 881 m, între Valea lui Coman și Valea Chiliilor. Cunoscută și sub numele de Meteora României (ce-i drept, la o scară mult mai mică) are poziție strategică, fiind situată într-un loc perfect de panorama pentru a cuprinde cu vederea valea prin care se unduiește râul Dâmbovița. Accesul spre mânăstire se face de la drumul principal, pe o potecă îngustă prin pădure, traseul fiind unul ușor, de mai puțin de o oră. Poteca șerpuiește printre rădăcinile întortochiate ale copacilor și gardurile improvizate pe traseu. Nu ai cum să te rătăcești. Trecusem de multe ori pe drumul principal, în drum spre munte sau cine știe ce alte destinații pe care le-am avut. Țin minte că îmi rămăsese întipărită pe retină imaginea cu satul Cetățeni. Sat predominant locuit de romi, pe care îl asociam doar cu fa...
Post a Comment
Read more

Tei și ostropel

Image
  L-am lăsat pe Vlad la ședința de terapie și am pornit agale pe stradă, să mă bucur de orice simț îmi este stimulat. Căldura asfaltului mă învăluia și simțeam că mă topesc. Prea devreme a venit primul val de caniculă anul acesta. Priveam iedera care împodobea pereții exteriori ai unei case vechi, când toată atenția mi-a fost furată de mirosul de tei. Și o secundă după, m-a năpădit și învăluit cel de ostropel. Două mirosuri atât de diferite, dar cu un impact la fel de puternic. Și mi-am adus de o zi din săptămâna aceasta, când m-a îmbrățișat Eva. Am simțit-o cum m-a strâns cu putere și mi-a spus: - Ce bine miroși, mamos, miroși a mami! Nu a detaliat, însă nu am simțit nevoia de nicio altă completare. Îmbrățișarea ei mi-a spus totul. Am închis ochii și am încercat să îmi aduc aminte cum mirosea mama. Mirosea a ceapă și usturoi, atunci când gătea cel mai bun ostropel sau friptură cu sos. Mirosea a prăjituri și esență de rom și gogoși calde. Sau frigănele, când scălda bucăț...
Post a Comment
Read more