povestiriledanei

  Până să ajungem la varianta cea mai bună și până să ne întâlnim cu acel echilibru după care fiecare dintre noi tânjește, chiar dacă de multe ori alegem să ne spunem că nu avem neapărat nevoie, se întâmplă să tragem cu ochiul la ceea ce urmează să primim. Ca atunci când intrii într-o librarie și răsfoiești o carte. Citești puțin de la început, apoi sari peste câteva capitole, ajungi la punctul culminant poate și nu te poți abține să nu tragi cu ochiul și spre sfârșit, încercând să îți faci o idee dacă îți va plăcea sau nu. Decizi sau nu să cumperi cartea. Și poate că urmează să petrec câteva zile, atât de împlinitoare și aducătoare de trăiri noi, încât ajung să simt că mi-am setat intențiile care îmi aduc plus valoare. Întâlnesc oameni noi, care îmi oglindesc versiunea mea de acum.   Vizitez locuri pe lângă care am trecut de atâtea ori, dar nu m-am gândit nicio secundă să le dau o șansă. Și chiar dacă sunt prea comerciale pentru mine, ajung să mă plimb în castelul Bran și ...

  Este un fenomen. De câțiva ani deja, în România și Franța. Pe care l-am văzut, pe lângă care am trecut de câteva ori, dar de care nu am fost conștientă. În umblatul meu automat prin lume, l-a înregistrat probabil în subconștient și l-am lăsat acolo să zacă, fără să îl asociez cu nimic. Până acum, când m-a atins. Pentru că la cursul Honest, a fost amintit și arătat cu degetul . Așa că în primă fază am realizat că informația există, apoi a urmat efectul de bulgăre pe care l-a avut asupra mea. Am citit că autorul fenomenului privește cerul sau regarde le ciel este Grig, un român care s-a născut în ’89 și a studiat in Franța. Cu atâta delicatețe și modestie, a declarat "N-o să monetizez scrisul meu de mână dat pe un perete. Nu e artă, e un mesaj care aparține fiecăruia care îl citește. Ei trebuie să-l interpreteze și să-l ducă mai departe, să participe cu o gândire, cu timpul, cu bunătatea și să treacă la acțiune. Cred că aș corupe acest mesaj dacă aș începe să-l vând. El trebuie ...

  Ineditul legat de sărbătorirea zilei mele de naștere a continuat și sâmbătă, când am fost la un curs. Care face parte din călătoria mea de a deveni un om mai bun. Știu, sună a clișeu, însă îmi place atât de mult! S-a nimerit să fim acolo trei sărbatorite. Nu suntem născute în aceeași zi, însă într-o perioadă de două săptămâni. Acum anul de naștere nu-l iau în calcul, suntem toate tinere și frumoase. C ătălina ne-a pregătit o surpriză. Am jucat un rol principal într-o poveste. Pentru câteva minute am fost regine și am primit daruri de la supușii noștri, colegii de curs. Ne-am așezat pe un scaun de birou și ne-am imaginat că suntem regine. Cu sceptrul în mâna dreaptă, coroana pe cap, zâmbetul pe buze, fiorul în tot corpul, rochia delicată cusută cu fir de aur, pantofii din mătase, bijuteriile cele mai prețioase și o inimă mare. Am primit pe rând, de la fiecare în parte, cadouri alese. Câte o calitate pe care fiecare dintre ei au văzut-o în fiecare dintre noi. Trecută pe un ...

Anul acesta am fost prima persoană care mi-a urat la mulți ani . Nu îmi plăcea ziua mea. Nu îmi plăcea să fiu în centrul atenției, nu îmi plăcea că mai trece un an peste mine, nu îmi plăcea să mă serbez. Cu o seară înainte de a celebra începerea experienței mele, stăteam în pat și încercam să adorm. Mă zvârcoleam deja de câteva zeci de minute. Nu îmi găseam locul. Îmi era prea cald sau prea frig. Stăteam prea comod sau prea relaxat. Când m-am uitat la telefon, eram deja a doua zi (cum mai zboară timpul!), ceasul arăta 00:01. M-am îmbrățișat și mi-am urat la mulți ani . Eram puțin stângace, nu știam cum să abordez problema. Poate a fost prea sec, însă încep să învăț. Dar dacă stau să mă gandesc, a fost prea sec la nivel de cuvinte articulate, căci așa am simțit o căldură cum mi-a învăluit întreg corpul și așa o liniște a pus stăpânire pe mine! Îmi propun ca anul care vine să mă sărbătoresc și să mă răsfăț mai mult. Să îmi ofer cadou câteva zile singură cu mine. Am început apoi să fac ...