Privește cerul

 

Este un fenomen. De câțiva ani deja, în România și Franța. Pe care l-am văzut, pe lângă care am trecut de câteva ori, dar de care nu am fost conștientă. În umblatul meu automat prin lume, l-a înregistrat probabil în subconștient și l-am lăsat acolo să zacă, fără să îl asociez cu nimic. Până acum, când m-a atins. Pentru că la cursul Honest, a fost amintit și arătat cu degetul. Așa că în primă fază am realizat că informația există, apoi a urmat efectul de bulgăre pe care l-a avut asupra mea.

Am citit că autorul fenomenului privește cerul sau regarde le ciel este Grig, un român care s-a născut în ’89 și a studiat in Franța. Cu atâta delicatețe și modestie, a declarat "N-o să monetizez scrisul meu de mână dat pe un perete. Nu e artă, e un mesaj care aparține fiecăruia care îl citește. Ei trebuie să-l interpreteze și să-l ducă mai departe, să participe cu o gândire, cu timpul, cu bunătatea și să treacă la acțiune. Cred că aș corupe acest mesaj dacă aș începe să-l vând. El trebuie să rămână gratuit". Deci și el are încredere că în fiecare dintre noi este un strop sau un șuvoi de bunătate. Efectul privește cerul este un soi de scurtcircuit care ne oprește din alergat inutil prin lume.

A mărturisit cum a apărut fenomenul: "Era noapte, îmi făcusem un stencil … aveam 3 tuburi de vopsea, un portocaliu, un albastru și un alb. Am coborât din bloc, m-am îndreptat spre locul unde era legată bicicleta … am scos un spray si stencilul și l-am aplicat pe prima bandă de pe trecerea de pietoni... Am pedalat ușor spre centrul orașului, simțeam cum ceva se schimbă, speram să fie vorba de lume, dar schimbarea era în mine. Nu m-am oprit până când a răsărit soarele, golisem cele 3 tuburi, dar mai ales golisem tot ce era vechi în mine. Mergând spre casă, știam tot ce avea să se intample". Este dovada că atunci când ne schimbăm noi și lumea noastră se schimbă.

De când am devenit conștientă de această idee, încerc să îmi ridic ochii spre cer cât de des pot (sau îmi aduc aminte). Incredibilă influență are. Pentru că avem rădăcinile și picioarele pe pământ, dar sufletul de acolo a venit. Iar gândirea și spiritul sunt libere să cutreiere toate straturile atmosferei și mult mai adânc în Univers.

Când privesc cerul, mă încarc cu infinitul pe care nu îl pot cuprinde sau zări și îmi îndrept spatele. Trag umerii și nu mai țin capul plecat, nu mă mai simt copleșită de vreun gând care nu îmi dă pace. Și de fiecare dată, fără nicio excepție, trag aer adânc în piept, zâmbesc și închid ochii. Și mă încarc. Nu contează dacă pentru o secundă, un minut, o oră sau o zi întreagă, o scânteie sau o undă, este energie pe care o atrag și folosesc pentru mine.