Oglinzi

Mereu dau în mine. Că mă consum pe lucruri care nu au importanță, când ar trebui să îmi păstrez energia pentru lucrurile cu adevărat importante. Importante pentru mine, nu pentru cei din jur sau pentru ceea ce cred că este potrivit pentru societatea în care bâjbâim. Și mă gândesc la ce s-a întâmplat sau la ce se poate întâmpla, la cum vreau să trăiesc și cum nu. Însă totul trece prin fața mea sub forma unor pete de culoare. Nu reușesc nici măcar să le deslușesc forma. Și sunt din nou furată de carusel sau de curent și mă arunc în stânga și în dreapta, în sus și jos. Dacă m-aș privi din interior, nu știu sigur cum mi-aș vedea trupul. Acum îl percep precum pereții unei clădiri după incendiu. Reci, dezolanți, plini de fum și funingine, negreală prăfuită. Aș sufla să ridic toată cenușa, să o arunc prin gură. Ar ieși printr-un furnal. Rotocoale, rotocoale . Trec de la un gând la altul. Încerc apoi să îmi țin mintea ocupată, o distrag de la funingine și negru de fum. Nu reușesc. ...