Gânduri de vineri
Apa fierbinte din cadă îmi ciupește pielea, milioane
de ace care mușcă simultan. Tatuaj. Închid ochii și îmi scufund urechile
sub apă. Pentru o secundă a părut că sunt în uter. Zgomotul acela de clipoceală și liniște. Ciudată
senzație.
Când am iesit din baie, îmi simțeam inima cum
saltă. Saltă în burtă, pe spate, în piept, în brațe. Dar cel mai tare în
urechi. Un zgomot înfundat și totuși atât de puternic. O singură bătaie, care
se sparge în mii de unde și pune tot corpul în mișcare. Sunt momente când aproape
îl simt cum tresaltă. Bătăi de tobe. Parcă vizualizez în reluare bucata de
piele de la suprafața unei tobe africane, cum tresaltă și aruncă în aer fire de
praf. Dansează.
Iubesc zilele de vineri seară. Întotdeauna mi-au
plăcut. Dupa ce închid laptopul, răsuflu ușurată. A mai trecut o săptămână! Pe
de o parte îmi pare atât de trist… să trăiesc pentru un sfârșit de săptămână. De
fapt, pentru o singură seară pe care o savurez.
Și amân să adorm. De parcă aș reuși să întind
seara de vineri, la fel ca pe plastelină. Sau ca pe guma de mestecat. Sau îmi
pare că mai fur câteva ore și le lipesc zilei de vineri. Sunt creatorul și
modelatorul propriului meu timp. Uneori fac o retrospectivă a zilelor care doar
ce au trecut, alteori îmi fac planuri pentru zilele libere. Scriu, citesc,
stau. Dar nu prea mult. Mi-am dat seama că puterea mea de concentrare
este la fel ca unui copil. Nu reușesc să stau pur și simplu. Și asta se
exersează.
În ultimul timp am fost tot mai aproape de subiectul
morții. Persoane cunoscute mai mult sau mai puțin, pleacă pentru totdeauna din
lumea cunoscută. Și oare câte dintre ele au închis ochii fără regrete? Oare câți
s-au gândit cum să savureze cât de mult pot orice moment al existenței lor? Sau
măcar o mare parte a lor.
Și nu pot să nu îmi pun mie însăși aceste întrebări.
Suntem atât de furați de falsa senzație că suntem fericiți și împliniți. Muncim
ca bezmeticii ca să mergem în două – trei vacanțe pe an. Dar în restul zilelor
cât de multă grijă avem de noi?
Mai am mult până departe. Mai am de lucrat
până să conștientizez și să apreciez cu adevărat momentul prezent. Nu
spun că nu îmi iese deloc. Îmi iese, mă bucur. Unele momente pot părea atât de
puțin pentru unii. Chiar zilele trecute m-a întrebat cineva ce am făcut în
weekend.
-
Dar să fie ceva notabil, a
subliniat.
Am avut momente de ezitare.
-
Ce este notabil pentru mine, poate fi
neinteresant pentru tine și vice-versa.
Și dacă e să adun momentele prezente, realizez
că însumează o parte atât de măruntă dintr-o zi. Un procent atât de mic! O
picătură într-un ocean. Nici măcar nu se schimbă concentrația de săruri.
Comments
Post a Comment