Gânduri de vineri

 

Apa fierbinte din cadă îmi ciupește pielea, milioane de ace care mușcă simultan. Tatuaj. Închid ochii și îmi scufund urechile sub apă. Pentru o secundă a părut că sunt în uter. Zgomotul acela de clipoceală și liniște. Ciudată senzație.

Când am iesit din baie, îmi simțeam inima cum saltă. Saltă în burtă, pe spate, în piept, în brațe. Dar cel mai tare în urechi. Un zgomot înfundat și totuși atât de puternic. O singură bătaie, care se sparge în mii de unde și pune tot corpul în mișcare. Sunt momente când aproape îl simt cum tresaltă. Bătăi de tobe. Parcă vizualizez în reluare bucata de piele de la suprafața unei tobe africane, cum tresaltă și aruncă în aer fire de praf. Dansează.

Iubesc zilele de vineri seară. Întotdeauna mi-au plăcut. Dupa ce închid laptopul, răsuflu ușurată. A mai trecut o săptămână! Pe de o parte îmi pare atât de trist… să trăiesc pentru un sfârșit de săptămână. De fapt, pentru o singură seară pe care o savurez.

Și amân să adorm. De parcă aș reuși să întind seara de vineri, la fel ca pe plastelină. Sau ca pe guma de mestecat. Sau îmi pare că mai fur câteva ore și le lipesc zilei de vineri. Sunt creatorul și modelatorul propriului meu timp. Uneori fac o retrospectivă a zilelor care doar ce au trecut, alteori îmi fac planuri pentru zilele libere. Scriu, citesc, stau. Dar nu prea mult. Mi-am dat seama că puterea mea de concentrare este la fel ca unui copil. Nu reușesc să stau pur și simplu. Și asta se exersează.

În ultimul timp am fost tot mai aproape de subiectul morții. Persoane cunoscute mai mult sau mai puțin, pleacă pentru totdeauna din lumea cunoscută. Și oare câte dintre ele au închis ochii fără regrete? Oare câți s-au gândit cum să savureze cât de mult pot orice moment al existenței lor? Sau măcar o mare parte a lor.

Și nu pot să nu îmi pun mie însăși aceste întrebări. Suntem atât de furați de falsa senzație că suntem fericiți și împliniți. Muncim ca bezmeticii ca să mergem în două – trei vacanțe pe an. Dar în restul zilelor cât de multă grijă avem de noi?

Mai am mult până departe. Mai am de lucrat până să conștientizez și să apreciez cu adevărat momentul prezent. Nu spun că nu îmi iese deloc. Îmi iese, mă bucur. Unele momente pot părea atât de puțin pentru unii. Chiar zilele trecute m-a întrebat cineva ce am făcut în weekend.

-        Dar să fie ceva notabil, a subliniat.

Am avut momente de ezitare.

-        Ce este notabil pentru mine, poate fi neinteresant pentru tine și vice-versa.

Și dacă e să adun momentele prezente, realizez că însumează o parte atât de măruntă dintr-o zi. Un procent atât de mic! O picătură într-un ocean. Nici măcar nu se schimbă concentrația de săruri.




Comments

Popular posts from this blog

Oameni-cărți

Oblivion

Hanul Vatra