povestiriledanei

Îmi doream de mult timp să merg la un concert la Ateneu. Într-o perioadă am vânat bilete cu frenezie, nu găseam locuri sau mi se păreau prea scumpe (nu știam pe atunci ce însemnă cu adevărat valoarea acestor experiențe). Apoi am uitat, m-a luat vârtejul cotidian. Se pare că am fost pregătită să merg săptămâna aceasta, la un concert susținut de Orchestra Camerata Regală, dedicat tangoului și valsului, din cadrul  Festivalului Vara Magică . Și ce moment! Pasiune și eleganță. Așezat pe locul unde în 1730 era „Livada lui Văcărescu”, proprietatea poetului Ienachiță Văcărescu, Ateneul are f aţada întoarsă spre apus şi conţine un peristil format din şase coloane ionice, care te duc cu gândul la un templu grecesc antic. Ne-am adăpostit de furtună, în vestibulul de la parter, cu ceva timp înainte să înceapă concertul. Pentru că în seara concertului părea că s-a rupt cerul. Iar pentru că știam că urmează să ascult Orchestra Camerata Regală, mă simțeam atât de aristocrată. Când am urcat ...

  Sunt oameni-poezie. Care au rimă pereche, încrucișată sau albă. Își exprimă în mod direct gândurile și sentimentele, prin modul în care se comportă cu tine. Folosesc flori pe post de metafore. Întâlniri la film, teatru sau alte evenimente culturale, pentru comparație. Epitete pentru mângâieri sau îmbrățișări. Există și oameni-proză, care își împart firul epic în capitole. Unele sunt bine delimitate, prin cifre romane sau arabe, altele au trecere cursivă și sunt întrepătrunse printr-un asterix. Au introducere, intrigă, desfășurare a acțiunii, punct culminant și deznodământ. Uneori te prăbușesc, alteori te ridică. Dar nu te lasă pe platou. Ar apărea monotonia. Te mai întâlnești din când în când cu oameni-tragedie. Dramatici, serioși, în conflict cu alți oameni sau cel mai adesea, în conflict cu ei înșiși. Uneori se exprimă în versuri, alteori nu. Uneori te fac să râzi, alteori să plângi. Mai sunt și oamenii-basme. De la care înveți valorile simbolice. Înveți despre bine si rău, în ...