povestiriledanei

  Vlad era în cadă și se spăla. Eu pe vasul de toaletă, stăteam de vorbă . Am creat un nou obicei, ei se spală, eu îi ascult. Mai furăm câteva minute de vorbit, încercăm să valorificăm fiecare secundă. Începe să îmi spună ceea ce îl frământă. Școala și notele. Sunt obosită, nu prea am răbdare să îl ascult în primă fază. Mă simt vinovată apoi, că nu mai am energie pentru ei. Mă concentrez și îmi îndrept atenția spre el. Spre vocea lui caldă și sunetele care se împletesc pentru a forma cuvinte. Și fraze. Ale căror înțeles uneori îl deslușesc, alteori îmi scapă printre degete. Eva ajunge de la școală, încântată să îmi povestească ce s-a mai întâmplat. Caută drame cum le numește ea, iar dacă nu se întâmplă nimic notabil, nu este neapărat o zi reușită . Notabil pentru cine? Nu știu cum să îi explic și să o fac să înțeleagă că uneori râul curge lin, fără să treacă peste nicio piatră și fără să formeze nicio meandră. Asta nu înseamnă că nu își urmează cursul. Iar la un moment dat se re...

  Creștetul capului îmi încape încă în palmă. Nu mă satur să îl simt. Vlad se cuibărește în brațele mele, lipit. Ajungem să fim ca două scaune de plastic, cu spătar, așezate unul peste altul. Zulufii ondulați ai Evei, care apar după ureche și se ridică ritmic atunci când doarme. Pare că sunt mișcați de adieri ale aripilor unui înger, care îi veghează somnul. Genele se preling spre pomeți și stau arcuite ca două curcubeie (negre) de-a lungul ochiului. Îmi place atât de mult mirosul lor. Nu știu dacă aș putea să îl recunosc dintr-o mie, însă acum zic că aș reuși. Uneori îi privesc ca pe două icoane. Care mă liniștesc și alină, îmi dau încredere și îmi întăresc credința. În wekendul care a trecut, am fost cu ei la un atelier de încondeiat ouă, organizat de o parohie din București. Sunt o persoană credincioasă, însă nu practicantă . Merg destul de rar la biserică și nu țin post. Nu mă laud și nici nu mă blamez pentru asta. Am rămas însă plăcut surpinsă de căldura oamenilor din pa...