povestiriledanei

Străzile pietruite ale orașului ridicau aburi după ploaia care căzuse în ultima oră. Printre bucățile de piatră cubică, firicele mici de apă păreau că sunt țesute de păianjeni invizibili. Sau poate că semănau cu niște fire de lână dezlipite dintr-un fuior. Când am ridicat ochii spre cer, am privit norii. Fuioare uriașe. Am trecut printr-un gang și ne îndreptam spre Piața Sfatului. Iubesc Brașovul. Cu toată istoria lui și patina de vechi care se împletește cu prezentul. Cu jardiniere colorate, de mușcate sau alte flori, cu felinarele palide, timide parcă să nu lumineze prea puternic și să nu strice din frumusețea lor simplă. Cu Turnul Alb și Biserica Neagră ce se înalță semeață spre cer, liantul cu spiritualitatea . Cu străzile înguste și terasele animate de o gramadă de turiști, care mai de care mai luminos și mai frumos. Cu magazinele tradiționale, unde meșteșugarii au plantat și o sămânță din sufletul și dăruirea lor. 425 zile într-un cufăr , îi aud vocea lui Vlad, aparent fă...

  Miroase a toamnă. Nu-mi place. Cerul este mohorât, apăsător. Din când în când se mai aude croncănitul unei ciori.  Oare ce spune?  Însă mirosul.... Mirosul acela de curat, de curățat și pregătire pentru un nou început.  Sau poate că îmi place toamna. Sunt unele ploi care se aud precum o doină. În drumul lor din cer, picăturile par că au sunet de nai, vântul le ajută să treacă prin fiecare din cele douăzeci și ceva de tuburi. Apoi, când ating pământul,  mai că se tânguiesc, iar frunzele copacilor le acompaniază cântând la fluier. Îmi trezesc un sentiment de nostalgie și oftez mai des decât de obicei. Alte ploi sunt precum muzica heavy metal. Picăturile încep să cadă într-un crescendo amețitor. La început lin, curg precum un pârâu de munte, ca în punctul culminant să fie acompaniate de un mănunchi de tunete, lovituri zdravene în tobe. De multe ori, în acele momente par că ies la suprafața toate furiile pe care le-am îndesat în fundul inimii. Dau n...