Ploi

 

Miroase a toamnă. Nu-mi place. Cerul este mohorât, apăsător. Din când în când se mai aude croncănitul unei ciori. 

Oare ce spune? 

Însă mirosul.... Mirosul acela de curat, de curățat și pregătire pentru un nou început. 

Sau poate că îmi place toamna.

Sunt unele ploi care se aud precum o doină. În drumul lor din cer, picăturile par că au sunet de nai, vântul le ajută să treacă prin fiecare din cele douăzeci și ceva de tuburi. Apoi, când ating pământul,  mai că se tânguiesc, iar frunzele copacilor le acompaniază cântând la fluier. Îmi trezesc un sentiment de nostalgie și oftez mai des decât de obicei.

Alte ploi sunt precum muzica heavy metal. Picăturile încep să cadă într-un crescendo amețitor. La început lin, curg precum un pârâu de munte, ca în punctul culminant să fie acompaniate de un mănunchi de tunete, lovituri zdravene în tobe. De multe ori, în acele momente par că ies la suprafața toate furiile pe care le-am îndesat în fundul inimii. Dau năvală precum un vulcan și se transformă în trăznete. Lovesc pământul și se scurg în scoarță. Își pierd din putere și furia dispare.

Alte ploi sunt ca muzica veche. Perdeaua de apă leagă cerul de pământ și toată scena este luminata de razele soarelui. Reflector natural.

Culorile din jur sunt mai puternice și mai clare. Îmi trezesc bucurie.

Sunt și ploi care aduc a blues. Liniștitoare, care te îndeamnă să închizi ochii și să visezi. Și să speri pentru tot ce e mai bun. Cu ele retrăiesc sentimentul de gratitudine.

Alte ploi sunt ca muzica disco. Cerul este luminat de fulgere, norii dansează, purtați dintr-o parte în alta de rafale de vânt. Frunzele sunt și ele plimbate în aer, in vârtejuri mai mici sau mai mari. Picăturile de apă nu prea cad din cer, poate doar la refren.

Astfel de ploi îmi trezesc un sentiment de uimire. 

Sunt ploi care curată aerul, ploi care aduc viituri si ploi care sunt urmate de curcubeu. 

De la fiecare poți fura un strop de energie, cât să-ți ajungă până la următorul început.