Tei și ostropel

 

L-am lăsat pe Vlad la ședința de terapie și am pornit agale pe stradă, să mă bucur de orice simț îmi este stimulat. Căldura asfaltului mă învăluia și simțeam că mă topesc. Prea devreme a venit primul val de caniculă anul acesta. Priveam iedera care împodobea pereții exteriori ai unei case vechi, când toată atenția mi-a fost furată de mirosul de tei. Și o secundă după, m-a năpădit și învăluit cel de ostropel. Două mirosuri atât de diferite, dar cu un impact la fel de puternic.

Și mi-am adus de o zi din săptămâna aceasta, când m-a îmbrățișat Eva. Am simțit-o cum m-a strâns cu putere și mi-a spus:

- Ce bine miroși, mamos, miroși a mami!

Nu a detaliat, însă nu am simțit nevoia de nicio altă completare. Îmbrățișarea ei mi-a spus totul. Am închis ochii și am încercat să îmi aduc aminte cum mirosea mama.

Mirosea a ceapă și usturoi, atunci când gătea cel mai bun ostropel sau friptură cu sos.

Mirosea a prăjituri și esență de rom și gogoși calde. Sau frigănele, când scălda bucățile de pâine în lapte și apoi în ou, iar după ce le prăjea, le stropea cu zahăr din belșug.

Mirosea a curat, atunci când deretica prin fiecare cotlon al casei. Și ne dădea mie și fratelui meu câte o cârpă înmuiată în spirt, să ștergem mobila.

Mirosea a curat, atunci când întindea rufele. Sau a săpun de casă, când îl dădea pe răzătoare în mașina de spălat.

Mirosea a cremă, în fiecare seară când își masa fața și mâinile.

Miroasea a viniluri, atunci când ne punea câte un disc la pickup și ne învăța să dansăm.

Mirosea a cerneală, atunci când ne ajuta să ne facem temele.

Mirosea a ceară, atunci când aprindeam lumânările, în ora în care se lua curentul.

Mirosea a clor, atunci când punea hainele de școală la albit.

Mirosea a apret, atunci când apreta lenjeriile de pat.

Mirosea a îmbrățișări.

Mirosea a iubire.

Mirosea a tăcere.