Red hot nails and open mind

 

Când eram mică, nu știu cum am deprins această credință, dar eram sigură că este tare greu să fii femeie. Gândeam că bărbaților le este mai ușor să treacă prin viață și îmi doream să mă fi născut bărbat.

Femeile poartă corvoada de a aduce pe lume copii și de a suporta durerile nașterii. Și durerile lunare ale ciclului menstrual. Imaginea asta îmi apărea în minte când mă găndeam la ce înseamnă a fi femeie.

Credeam că femeile sunt neputincioase. Mă enervam când îmi simțeam lacrimile că dau năvală în ochi. Încetează, îmi auzeam vocea interioară cum țipă la mine. Dacă ar fi avut palme, aș fi simțit și usturimea lor pe obraji.

În perioada adolescenței eram atât de complexată de corpul meu! Am picioare strâmbe, sâni urâți, nas borcănat, ochi mici, păr pe picioare. Mă imaginam un personaj hidos dintr-o poveste. Dacă mă imaginam însă din perspectiva unui bărbat, lucrurile nu păreau atât de hidoase.

Ruj? Machiaj? În niciun caz. Cum să mă afișez în lume precum un clovn?

Rochii? Fuste? De ce să mă îmbrac așa? Să nu pot sări, alerga sau hârjoni cu alți copii?

Chiar îmi aduc aminte de mama, care mă tot întreba când o să mă îmbrac și eu ca lumea.

-        Când o să porți, mamă, fuste? La 40 de ani?

Să cer ajutorul? Doamne ferește, dar ce, eu nu pot face?

Să plâng? Dar de ce să mă smirocăi ca o femeie?

În același timp, eram atrasă inexplicabil de lună. Luna pe care o asociez cu bătătura bunicii mele. Frânturi din acea perioadă se amesteca într-o ceață caldă și încă nu am o imagine clară. Petele negre ale munților lunari îi altur pământului bătătorit din polată, unde în serile de vară mâncam și rămâneam la povești. Îmi apropiam pleoapele și mijeam ochii spre lună. Așa aveam impresia că sunt mai aproape de ea. Uneori îmi apărea imaginea mamei, după care mă topeam de dor sau chipul blând al bunicii, pe care îl puteam vedea imediat. Alteori aproape că simțeam îmbrățișarea lunii. Îmi imaginam că razele ei sunt tobogane aruncate spre pământ. Cerul devenea în acest fel locul meu de joacă.  

Dar totul are un început. Un impuls. O acțiune. O trăire. Ce ne activează și ne determină să descoperim ce și cum vrem să fim. Începem să vedem lucrurile din jurul nostru și să le percepem la adevărata valoare și intensitate.

Și uite că s-au scurs aproape patruzeci de ani până să mă împrietenesc, să accept și apoi să accesez energía feminină.

În ziua de 8 martie curg mesajele și urările de la mulți ani. Însă putem alege să ne onoram în fiecare zi binecuvântarea de a fi femei. Să realizam că suntem cu adevărat speciale, unice, delicate, puternice, magice, adieri, curioase, proaspete, pasionale, magnetice, frumoase, radiante, pline de viață. Să ne umplem lumea cu energía noastră, visele noastre, gândurile, vibrațiile noastre.

Viața este o trăire prin tot ceea ce oferă ea. O descoperire continuă. O descoperire de sine. O simțire a fiecărei secunde: simțit, văzut, auzit, gustat. Viața este un dar.

Și știam că o să ating luna. Și a(m) devenit plină și radiantă.