Mare și toamnă
Miroase altfel toamna la mare. A proaspăt și a ploaie.
Mirosuri
mai clare, mai cuprinzătoare. Octombrie la mare, cu
temperaturi de vară, dar condiții de Brumărel.
Drumul a fost destul de liber, autostrada mai lină,
comparativ cu perioada estivală. În urmă cu ceva ani, când treceam
pe lângă hotelul respectiv în drum spre plajă, mă întrebam Oare cum este să
stai aici? Îmi îngustam ochii și mă uitam cu relativă invidie (multă, de
fapt; atât puteam pe-atunci) la turiștii cazați acolo, supărată ca un copil care
își încrucișează mâinile în sân, că nu poate primi prăjitura preferată. Așteptând
ajutorul providenței să gust și eu din asemenea experiență. Pentru că pe atunci
așteptam să mi se întâmple, nu făceam nimic. Pică pară mălăiață. Pesemne
dorința a fost suficient de mare, încât mi s-a oferit ocazia (mai bine spus mi-am oferit, nu mi s-a oferit pe tavă), iar sfârșitul de
săptămână l-am petrecut acolo.
Ne-am cazat într-un apartament, cu o terasă imensă. Fără
să cerem noi, însă când am ajuns la recepție, ni s-a oferit acest cadou. Marea
se întindea vastă în fața noastră. Am ajuns noaptea, nu o vedeam, doar ne-o
imaginam, știam că este acolo. Stelele plouau deasupra noastra, părea că
trag cu urechea la conversațiile care curgeau lin, la fel ca izvoarele tuturor
apelor colectate de râuri și aruncate în mare.
Nu știu când au trecut cele două ore de dupa miezul
nopții. Mergeam pe holul luminat și am văzut că ușa ce ducea spre SPA era
deschisă. Ne-am înțeles din priviri, am mers în cameră, ne-am luat halatele și
am ajuns la piscină. Un colac roșu (de salvare, ah, ce salvare),
agățat pe un perete și pus în evidență de un bec cu lumină caldă, îmi părea o
ghirlandă de Crăciun. Așa mă și simțeam, binecuvântată cu cel mai frumos cadou.
Iar tavanul vălurit, mă arunca în mare, îmi imaginam că sunt
măngâiată de valuri. Eram acolo doar noi. Piscină și jacuzzi doar pentru noi. Totul
încălzit de lumini ambientale, un spațiu intim și familial. Înotam, iar sunetul
apei se lovea de pereți și tavan, apoi ricoșa în timpan, la fel ca valurile mării.
De câteva ori m-am surprins că îmi țineam respirația, iar în acel moment,
expiram ușor, de frică să nu tulbur prezentul.
Următoarea zi am mers la malul mării. Plaja lată,
pustie, cu umbrelele de stuf adunate într-o parte, nu avea nimic din agitația
verii, ci un soi de liniște, solitudine. Am încercat să intru în apă, însă nu
am putut sta mai mult de câteva minute (sau mai degrabă, secunde). Rece,
dar atât de curatâ. Atât de albastră, turcoaz, clară, intensă. Pe albastrul
cerului am văzut un nor sub formă de inimă, pe care l-am mai văzut de câteva
ori. În rânduri diferite. Nu știu dacă este același. Nici nu contează. Sau
poate acum are formă de pasăre. Sau de libertate.
Îmi clăteam
ochii cu scoicile adunate gramadă. Am strâns un pumn, cât să-mi amintească de
aerul curat și razele soarelui. Am învățat de ancore (mai bine zis, am integrat cu
totul noțiunea). Mi-am creat câteva. Când închid ochii, năvălesc mirosurile și
razele soarelui. Și albastrul cerului. Și conversațiile. Și starea de
bine și liniște.
Și gărgărița care mi s-a așezat în păr. Din toate
locurile din lume, m-a ales pe mine și părul meu castaniu {încă, iar pentru
asta îi sunt recunoscătoare tatălui, sau mai degrabă genei lui, pe care am preluat-o.
Pentru că tata și acum, la cei șaptezeci și cinci de ani ai lui (la mulți
ani, tata), are părul castaniu}. Am aflat că buburuza este simbol al
norocului. Și al protecției. Și al armoniei. Potrivit unei legende din Evul
Mediu, țăranii au cerut ajutorul Fecioarei Maria, atunci când și-au văzut recoltele
distruse de afide. Ascultându-le rugile, Maria a trimis pe pământ gărgărița (de
unde și denumirea ladybug: gândacul doamnei). Am mai citit că atunci când
o gărgăriță se așează pe tine, mesajul spiritual pe care îl poți interpreta
este de a face o pauză, a observa semnul de noroc și a aprecia cu adevărat
momentul.
A fost momentul meu de a opri totul, chiar și
respirația.
Se mai spune că buburuzele aduc echilibru ecologic în
natură, astfel că simbolizează procesul de vindecare.
Semne că sunt pe drumul cel bun! Bun pentru mine.
Și bun pentru copii. Pentru că acesta este cel mai prețios cadou pe care am
puterea să li-l ofer.
Comments
Post a Comment