Vacanță

 

Aș vrea să pot înregistra sunetele valurilor, cum se lovesc de țărm și bătăile inimii când rememorez unele amintiri. Să le pot lipi pe filele jurnalului, iar atunci când le răsfoiesc și ajung într-o zi oarecare din luna iulie sau august 2023, să le aud țâșnind dintr-o placă de gramofon în fundal.

Sau să fi putut fotografia luna sângerie de acum câteva zile și o proiectez pe tavan, atunci când recitesc sau rememorez ziua de 3 august 2023. Privirile ne erau ațintite înspre ea și părea că își aruncă razele spre noi, precum un leagăn. Mi-am imaginat cum m-am urcat și țineam frânghia împodobită cu stele. Desenam bucle mari deasupra apei. Până la țărm și înapoi în larg.

Să încapsulez mirosul de mare și sare de pe pielea mea și cumva să sparg esența, tot atunci când vreau sa îmi aduc aminte de zilele petrecute la mare. 

Sau să fi adunat lacrimile, atunci când credeam că lumea s-a sfârșit și să le simt gustul dulce, nu sărat, atunci când realizez că am trecut și peste hopul acela.

Sau să fi furat râsul, atunci când chicoteam din toată inima și să îl pot elibera, atunci când cred că lumea se sfârșește.

Sau să fi furat strălucirea stelelor și să o fi păstrat precum lumina licuricilor, să îmi lumineze calea.

Sau să fi împrumutat energia valurilor care se aruncă la țărm, atunci când am nevoie de un imbold să merg mai departe.

Sau să fi furat din razele lunii și să mi le fi agățat în păr, într-o coadă împletită. În loc de agrafe, să îmi prind Carul Mic. Sau poate Carul Mare.

Sau să țes o pătură din toate îmbrățișările pe care le-am primit și să mă învelesc cu ea, atunci când mă simt singură.

Sau să înmagazinez căldura emanată de nisip și pietre și să îmi țin mainile căuș, atunci când le simt înghețate. Sau aerul brizei pe care sa îl eliberez atunci când îmi este prea cald.

Sau să pot împrumuta din lumina răsăritului și să o îmbin cu griul unei zile mohorâte. Iar din ea să țâșnească energia unui nou început.

Să fi putut înregistra vocea lui Vlad care mi-a spus:

• Să nu cumva să mă treziți să merg la răsărit. Nu înțeleg ce mare lucru e! Răsăritul este ca un apus, atât că soarele o ia în sus, în loc să coboare, atunci când am nevoie de o porție se râs, urmată de o rafală de pupături.

Sau să fi putut înregistra dialogul dintre noi și doamna de la curățenie. Ea vorbea un ucraineană, noi în engleză. Și totuși ne-am înțeles. Ochii ei, zâmbetul și mâinile aspre vorbeau aceeași limbă cu a noastră. Când am plecat, am simțit toată căldura din îmbrățișarea ei.

Până și mirosul ploii este diferit în concediu. Mai aromat. Mai curat. Mai plin de zâmbete. Milioane de zâmbete, în fiecare picătură în parte.