Sunt unele relații

 

Sunt unele relații care nici nu încep, nici nu se termină. Stau cumva suspendate, probabil într-o altă dimensiune, pe care nu o putem percepe sau explica. Știi că sunt acolo, după mănunchiul de emoții care te năpădesc atunci când închizi ochii și îți ții respirația. După scalpul care se strânge precum gura unui sac și simți sărutul fix în creștet. După furnicăturile care se prelungesc pe toată pielea. După bătăile inimii și accelerarea sângelui în vene. Un carusel de fierbințeală, urmat de fiori reci ca gheața. Un curent ce îți trece prin tot corpul, apoi liniște totală.

Sunt unele relații pe care nu le poți continua, pentru că simți prin fiecare celulă, că nu v-ați întâlnit în timpul potrivit și/sau comun. Că unul dintre voi este cu al doilea pas spre altă treaptă. Și nu poți decât să speri că în altă viață vă veți reîntâlni în alte circumstanțe.

Apoi te cuprinde un soi de tristețe amestecată cu dorința de a fi atotputernic, să transformi clipele în apă curgătoare, clară, limpede. Să îmbini trecutul cu prezentul și apoi viitorul. Toate clipele într-una infinită. O linguriță de materie grea.

Când mergi pe stradă să simți că plutești, că levitezi. Să te năpădească toate mirosurile din toate anotimpurile: zăpada, zambilele, pepenele roșu, strugurii. Și să le strângi mănunchi într-un singur an. Un an infinit. În podul palmei să simți toată energia lumii tale interioare cum se scurge printr-un fir subțire de clepsidră. Dintr-o palmă în alta.

Lumina apusului să o vezi mai caldă, cea a răsăritului mai clară, iar întunericul nopții mai strălucitor. Să nu te simți în niciun fel stânjenit că taci sau că vorbești prea mult.

Și să nu te hotărăști dacă să fii fericit că ai apucat să simți gustul sau să te întristezi, că doar ai adulmecat. Sau că atunci când a început să prindă puțin contur și să simți formele, totul se risipește precum praful unui drum de țară.

Și-ntr-un final, după ce întorci totul pe toate părțile și împarți fiecare clipă în alte milioane de clipite, să rămâi totuși plin de recunoștință că ai avut norocul să simți, chiar și pentru puțin, tot acel carusel.

Acum îți este mai clar ce anume și cum anume să ceri, pentru a primi. Să îți imaginezi căsuța de vacanță, cu bolta de viță de vie și câțiva pomi fructiferi. Între două tulpini să se legene un hamac colorat. Aleea pavată cu piatră și conturată de flori. Narcise, neapărat narcise și regina nopții. Terasa din spatele casei să cuprindă toată deschiderea naturii, verde crud și cer albastru. Geamuri mari, prin care să intre razele soarelui. Fotoliul de citit, așezat lângă șemineu. O bilbliotecă imensă, până în tavan, lată cât s-o cuprinzi cu brațele larg deschise. Să vă jucați miuța și pititea. Să vă bucurați de serile răcoroase de vară și de cântatul greierilor și de toate răsăriturile. Să creșteți împreună starea de fericire, împărțită în trei: a ta, a celuilalt și voastră.

Va urma…

                                    

 Foto: I-auzi una (Bărăției 33)