povestiriledanei

  Tata visează. Mama e practică. Tata compune întâmplările. Mama doar le relatează. Amândoi au fost ingineri.  Tata e înalt, dar nu foarte înalt, mama e scundă, dar nu foarte scundă. Mama spală frigiderul, dă cu aspiratorul, spală geamuri, face mâncare. Dimineața îmi lasă cafeaua pe masa de la bucătărie. Se gândește la mine. Să-mi fie totul bine, ușor, lin. Mama mă ține în brațe (atunci când o las) și se gândește în fiecare secundă la mine. Are în ea acel sacrificiu de sine pe care eu nu știu dacă voi fi capabilă să îl îmbrățișez cu atâta grație. Mama e grațioasă în felul în care se raportează la binele nostru. Poate e mai puțin bine să renunți atât de mult la tine. Tata e visător și nostalgic. Încă mai mânuiește cuvintele, însă a îngropat penița de artist. Tata visa mult cu ochii deschiși, acum visează foarte puțin sau doar atunci când doarme. Acum aproape zece ani, a făcut o înțelegere cu el în primul rând, și cu mine în al doilea. În fiecare săptămână, sâmbăta la or...

  Măresc pasul în ploaia care cade din ce în ce mai alert. Îmi arunc ochii într-o băltoacă și zăresc o frunză de un roșu aprins.  Oare cum se simte acolo, singură, plouată? Și totuși atât de strălucitoare în marea de gri și negru! Îmi pare că șuvoiul de apă de pe stradă transformă frunza în sânge. Care se scurge într-un fir subțire și sinuos. Îmi aduc aminte de puloverele pe care le deșiram dacă le împletisem greșit sau nu mi se păreau perfecte. Firul de ața avea bucle mici, aproape perfecte. Cât capătul unui ac de siguranță. La fel tremura și firul de sânge/frunză. Meandre în miniatură . Furnicile s-ar îneca acolo.  Un autobuz trece în viteză pe lângă trotuar. Apa adunată pe margini pare un val uriaș aruncat peste trecători. Tsunami . Natura ne pedepsește uneori. Luam totul de-a gata . Alt autobuz trece pe stradă cu o viteză mai mică decât primul. Aruncă un val. Doar că nu este niciun surfer să alunece pe placă. Țărmul/trotuarul este pustiu. Luminat ...

  Întoarsă la origini. În prima parte a anului. Acolo timpul parcă a înghețat. Drumul asfaltat, însă cu aceleași gropi, nu te lasă să mergi decât cu viteza a doua, altfel mașina hurducăie din toate încheieturile. Poarta și gardul cu ulucile roase de vânt și caniculă, timp și amintiri, păreau că s-au înclinat puțin în dreapta, atât cât să trag cu ochiul în curte ori să îmi vadă mai bine lacrimile. Casa nu mai este așa cum o știam, arată diferit. A îngropat o parte din amintirile mele în rândul de tencuială și vopsea.  Geamul mic din laterala casei era înlocuit de termopan. Când aveam câțiva anișori, mamaie îmi lega o broboadă neagă ce îmi încadra fața mică, ochii scântei și nasul cât un nasture. -         Tablou de Grigorescu , îmi zice mama, așa erai . Tabla ruginită de odinioară era înlocuită de una nouă, care atrăgea razele soarelui neobișnuit de arzător pentru luna ianuarie. Doi câini legați cu lanț, au făcut câteva rotocoale î...