Ultima parte a anului

 

Zilele acestea le-am petrecut fără copii. Primul Crăciun fără ei. Mă simțeam ciudat, parcă nu îmi găseam locul. Bântuiam dintr-o cameră în alta, treceam degetele peste jucării, haine și cărți. Simțeam un gâdilat în interior, la fel ca valurile care mângâie țărmul. Înainte mă gândeam că dacă voi petrece vreo sărbătoare singură, voi muri. Am fost bucuroasă că nu am dispărut de pe fața pământului și sentimentul nu a fost atât de copleșitor pe cât mi-l imaginam.

Perioada aceasta a anului este asociată cel mai mult cu ideea de familie. Cei dragi se întâlnesc, aștern masă lungă și bogată, împart cadouri, împărtășesc secrete sau nimicuri, își arată dragostea și recunoștința, sunt mai toleranți unii cu ceilalți, sunt mai iertători.

Dimineața, după ce m-am trezit, când încă pluteam în lumea somnului, aveam un sentiment că astăzi este o zi importantă. Am ajuns cu picioarele pe pământ și am realizat că este Crăciunul. Mi-am pregătit cafeaua și apoi m-am uitat sub brad. Pentru o secundă am fost dezamăgită că nu este nimic pentru mine, iar cadourile copiilor sunt nedesfăcute. Am zâmbit când mi-am imaginat următoarele zile, când vor veni țopăind și vor rupe hârtia în care le-am ambalat cu atâta grijă și dragoste.

Apoi am rămas și am admirat bradul. Înainte nu-mi plăcea Crăciunul. Îl asociam doar cu aglomerația de pe străzi. Iar toate zâmbetele și bucuria celor din jur mă zgândărea ca un cui în talpă. Acum realizez că îmi doream să simt și eu așa. Și eram furioasă pe lume că nu pot să-mi găsesc eu bucuria în interior. Acum înțeleg că totul ține de propria persoană. Și că este multă poleială în jur.

Anul acesta am împodobit cel mai frumos brad de până acum. Cel mai frumos pentru mine. Cu decorațiuni din lemn și ceramică. Cu fetițe înfofolite în căciuli croșetate, cizmulițe călduroase, sănii, spiriduși pictați pe lemn, îngeri cu aripi diafane, brazi plini de zăpadă, steaua magică, patine, reni și clopoței, trifoi cu patru foi.

-        Mami, știi că sunt alți brazi mai frumoși, nu? mă întreba Eva acum trei săptămâni, când mă vedea cât de bucuroasă sunt privind creația noastră.

-        Da, mami, știu. Tocmai de aceea am spus cel mai frumos brad de până acum, pentru noi.

Și atunci am realizat că nu mai eram în exterior. Nu mai priveam pe fereastra din dos. Iar anul acesta am petrecut Crăciunul cu o persoană care mi-a devenit tare dragă în ultimii ani. Încă mă mai enervează, însă am învățat să am mai multă grijă de ea și să o îmbrățișez mai des. Să nu o mai biciuiesc de fiecare dată când face alegeri mai puțin bune. M-am culcușit în cea mai pufoasă pătură, m-am încălțat în cei mai călduroși șoșoni, am citit, m-am uitat la filme. Am inspirat cu ochii închiși mirosul de lumânări, cu aromă de ciocolată caldă și fursecuri. Am lăsat coji de portocală să inunde camera. Am stat cu mine. Crăciunul meu magic!

Zilele s-au scurs, astăzi se întorc. Vorbesc cu voce tare, spăl vasele, strâng prin casă, cadourile au prins viață. Ascult muzică la căști, cu volumul la maxim și dansez până simt că îmi explodează inima de bine.

Îmi doresc ca anul care vine să fie mai liniștit, să am inspirație să aleg ce e mai bine pentru mine, să râd până mă doare burta și îmi dau lacrimile și să îmi amintesc în fiecare secundă că totul trece. Totul.