La petite bouffe

 

Este în Cotroceni. Pe străzile liniștite și acum desfrunzite din Cotroceni. Nu auzisem de ea. Nici nu știu cum să o numesc: librărie, ceainărie, brutărie, patiserie, cofetărie, cafenea? Este alt loc magic. Se numește La Petite Bouffe.

Vorbisem cu niște prietene să ne vedem. Nu aveam nimic stabilit, doar locul, undeva la mijloc, să fie cât mai comod de ajuns pentru fiecare dintre noi. Am dat o căutare rapidă pe net și am ales a doua opțiune.

Terasa este mică, doar câteva mese și scaune de lemn. În fața vitrinei și de partea cealaltă a aleii pe unde se intră în librărie, sunt așezate trei bănci de lemn. Din loc în loc, pe spătarele scaunelor sau pe băncuțe sunt așezate pături, numai bune de pus pe umeri pe vreme de toamnă.

Imediat lângă alee este o sculptură din bronz, ce reprezintă o tânără femeie așezată într-o poziție senzuală, ce pare conștientă de frumusețea ei. Este împodobită de frunzele galbene și arămii ale nucului sub care stă așezată. Imediat în spatele ei, pe peretele casei, este desenată o pisică uriașă neagră, ce pare că o privește fascinată. Pe ea sau croissantul din desen. De altfel, la petite bouffe se traduce la pisicul ghiftuit. 

Crengile nucului din curtea mică sunt împodobite de câteva globuri mari, colorate, unele dintre ele având scris numele cafenelei. Se pregătesc de atmosfera de Crăciun.

Încăperea de la intrare este librăria-cafenea. În capătul camerei este așezat barul, de unde poți comanda cafea sau ceai sau bere artizanală, pe care să le savurezi împreună cu brioșe sau eclere sau croissante. Mirosul de librărie se împletește omogen cu cel de cafea sau ciocolată caldă. Nu mă pot hotărî care este mai puternic. Pe unul dintre pereți, biblioteca ajunge până la tavan, iar cărțile sunt așezate aerisit, atât cât să te lași purtat în aventura din fiecare dintre ele. Îmi vine să le cumpăr pe toate, îmi imaginez cum le culeg la fel ca pe florile de câmp, cum le așez într-un buchet și mă las îmbătată de mirosul lor cât mai mult timp.

Peretele opus este în mare parte acoperit de oglinzi, pentru a da impresia unui spațiu mai mare, atotcuprinzător.

Pe un stand rotativ sunt agățate o multitudine de globulețe lucrate manual, unele din lemn, altele din lână. Sunt fascinată de migala și delicatețea din care au luat naștere. Pe rafturile din partea de jos stau căni din ceramică, cuburi rubik, jocuri, puzzeluri, globuri pământești, cărți, toate așezate într-un perfect echilibru vizual și tactil. Îmi trec degetele ușor peste ele și simt cum îmi trece prin corp o căldură unduitoare, la fel ca un râu.

Lângă peretele din dreapta urmează un rând de scări oarecum abrupte, de lemn, pe unde cobori la subsol. Camera te învăluie cu intimitatea și căldura unei sufragerii, unde poți sta ore în șir, cufundat în citit. La capătul scărilor este o bancă din fier forjat și lemn, pe care par așezate la întâmplare teancuri de cărți. Ciudat cum dezordinea nu mă obosește absolut deloc, mai degrabă mă poartă pe tărâmuri fermecate.

Nu sunt decât patru mese micuțe, de lemn, înconjurate de câteva scaune tapițate și o canapea bej. Ne-am așezat la canapea deasupra căreia stătea agățat un tablou, un peisaj de toamnă, cu o casă, un drum și un copac desfrunzit. Culorile par mohorâte, tonuri de maro și cenușiu, însă împrăștie atâta lumină și căldură!

Am fost fascinată de cuplul așezat la masa de lângă noi. Aveau aproape de cincizeci de ani, frumoși, luminoși, pasionali, citeau dintr-o carte, apoi dezbăteau fiecare paragraf sau idee, se completau unul pe celălalt, în timp ce sorbeau din cănile de cappuccino. Nu erau deloc deranjați de zâmbetul și curiozitatea minunii de fetițe a uneia dintre prietene, care se așeza cu ochii mari și suzeta molfăită lângă masa lor și vorbea pe limba ei. Cei doi se opreau din discuția pe care o aveau, o admirau pe fetiță și gângureau împreună cu ea, apoi continuau.

Am citit mai târziu că această cafenea este deschisă de Gabriel Liiceanu, în spatele proiectului aflându-se librăriile Humanitas. Era locul de întâlnire a invitaților Mirelei Nagâț în cadrul emisiunii culturale Miercurile din Cotroceni. Așa sentiment fain am avut când am aflat toate acestea. Am respirat din energia lui Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Andrei Cornea, Dan Lungu, Dan Grigore. Este ca și cum mă apropii mai mult de o lume minunată pe care vreau să o cunosc mai mult și din care vreau să fac parte într-un fel sau altul.