Oglinzi

Sunt oglinzi care deformează. În ele te vezi cu părți ale corpului alungite, turtite, îngroșate, șterse. 

Sunt și oglinzi în care apari cu toată stralucirea ta, nu neapărat perfectă sau cum îți imaginezi tu perfecțiunea, însă clar conturat.

Am avut parte în zilele care au trecut de o experiență unică. Așa cum îi spuneam unei persoane tare dragi mie, nu există cuvinte pe care să le rostesc, simboluri pe care să le conturez, gusturi pe care să le gust sau mirosuri cu care să mă îmbăt, astfel încât să îmi arăt recunoștința pentru ceea ce am trăit. Și când spun trăit, spun simțit, învăluit, gustat, adulmecat, zâmbit.

Am avut emoții. Pentru că a fost ceva nou pentru mine. Pentru că nu știam ce urmează să experimentez. Pentru că în primă fază îmi pun întrebarea dacă mă descurc, de parcă urmează să dau examenul vieții de fiecare dată când fac ceva nou. Pentru că în primă fază nu îmi acord credit că pot, știu, intuiesc.

Ne-am intalnit în zona Horezu. Toamna pictase toți copacii. Părea că luase acuarele de verde, galben, ocru și roșu și le aruncase în joacă peste copaci. Frunzele străluceau în razele soarelui. La fel și fețele noastre.

Pensiunea împrăștia autenticitate și bun gust. Totul era simplu, fiecare lucru părea că se potrivește perfect la locul lui. Ușile de lemn erau încadrate de pereții albi, de var. Broaștele lor vechi, pătrățoase m-au aruncat în casa de la țară, unde am copilărit. Când am pășit, parcă am simțit miros de pâine caldă și ciuperci pe plită.

Pe hol trona un cufăr masiv de lemn, cu feronerie neagră. În prima zi când am ajuns acolo, nu știam că după patru zile, voi pleca și eu cu propriul cufăr, așezat cu grijă în memorie și inimă. Observ că în ultimul timp mi-am tatuat interiorul cu multe asemenea experiențe. Nu i-am pus niciun lacăt, să îl pot accesa oricând simt nevoia.

Camera respira curățenie. Pe pat, era așezat cu grijă un pled de lână, peste lenjeria albă. Mi-au apărut în față mâinile bătătorite ale străbunicii Maicăle, lângă fuior. Părea că miroase a săpun de casă. Am privit pe fereastră, unde se întindea iarba încă verde și copacii împodobiți de liane roșii. Complementari. Am tras aer adânc în piept și am respirat pârâul care trecea pe lângă han.

În baie, faianța albă era pusă în evidență de un brâu de ipsos, un mozaic din cioburi colorate de ceramică. Ceea ce părea distrus, era acum readus la viață.

Am mers pe podul de lemn, care trecea peste pârâul limpede. Apa mângâia pietrele și se strecura printre ele, iar nisipul umplea golurile. Am ajuns într-un crâng de copaci tineri, cu tulpina dreaptă. Săgeți spre cer. Vântul adia prin frunziș, fiind acompaniat de ciripitul păsărilor. Puțin mai departe, mirosul de pământ umed era dat de snopuri de ferigi și frunze uscate. Razele soarelui ajungeau din loc în loc, pe pământ. Reflectoare naturale. Cădeau peste pălăriile ciupercilor, zgribulite parcă de frig. Picături de rouă arătau ca niște sfere perfecte peste frunzele ruginii. Globuri în care puteai să îți vezi surâsul.

În aceste zile, în care timpul a fost parcă suspendat special pentru mine, ne-am jucat și am învățat. În jocul vieții, stiu că vreau să îmi păstrez creativitatea, pe care am simțit-o ca pe o căldură în corp, cu gust de apă rece de izvor, clară și răcoroasă. Ca și simbol, i-am găsit feriga, verde și elastică. Se spune că feriga aduce ploaie, protecție, noroc, tinerețe veșnică. Daca mi-aș păstra optimismul și încrederea, aș avea cu siguranță parte de un alt fel de veșnicie.

Spiritul de aventură, pe care l-am simtit în plex, ca raze ale soarelui, care se împrăștie în tot corpul, oblic, vertical și orizontal. Este ca zborul unei codobature. O pasăre mică, veselă, ce pare plăpândă la prima vedere. Își balansează continuu coada, ca semn de vigilență către eventualii prădători. În cazul de față, îmi vine în minte monotonia sau mocirla călduță.

Empatia este verde și se simte ca niște bătăi de aripi de fluturi pe partea dreaptă. Are gust de bomboană mentolată, cu zahăr presărat deasupra. Simbolul pe care l-am gasit palmele care susțin/ protejează.

Am călătorit în timp, pe axa lui, balansându-mă între trecut și viitor. Este ciudat și reconfortant să simți atâta putere. Ca și cum învârți acele ceasornicului în ce direcție vrei și cu rapiditatea pe care tot tu o alegi. Am auzit foșnet de iarbă țesut de o rochie albastră, am văzut bucle blonde și pălării cu pene, clepsidră și baloane colorate, o salcie jucându-se cu oglinda lacului pe marginea căruia era așezată. La un moment dat și-a unit crengile ca într-o îmbrățișare și s-a transformat într-un hamac, în care mă cuibărisem fericită. Metafore cărora le găsesc răspunsuri și care mă fac din ce în ce mai încrezătoare că sunt pe calea mea.

Cât despre cei pe care i-am cunoscut și cei pe care i-am redescoperit, nu am cuvinte să îi descriu. Sunt cer senin, care mă inspiră să scriu poezii.