Oameni în construcție

 

Mi-am propus să fiu toată viața supărată pe tine.

Dar nu pot. Și nu vreau. Mi-a spus Eva într-o zi, după o ceartă. Avea dreptul să fie supărată. Nu chiar toată viața, dar destul de mult. Ea m-a iertat, eu încă nu. Mai am de lucrat la capitolul ăsta. Și la capitolul ăsta.

Oameni în construcție. Așa a început Vlad o poveste în caietul lui dictando. Unde își mai așterne câteodată imaginația, spunând că într-o bună zi vrea să devină scriitor. Este fascinat de aventurile lui moș Pettson și Findus, motanul lui. Și a devenit și mai fascinat când a auzit că autorul cărților respective este un domn.

Cât de frumos a spus! Fără să cunoască încă multe. Fără să trăiască încă multe. Și acum nu pot să nu mă gândesc că, pentru a vedea mai clar, nu ai nevoie de multe zile trecute pe Pământ. Ai nevoie de acea inocență nepătată de nimicurile care se transformă în uragane.

În fiecare secundă ne construim, pentru următoarea secundă a existenței. Și tot așa.

În fiecare secundă alegem cum așezăm cărămizile. Unele peste altele sau unele lângă altele. Uneori și unele spărgându-le pe cele așezate dinainte.

Se pare că eu încă le pun în zig zag, nehotărâtă fiind cu drumul pe care să continui. Dar chiar și-asa, tot reușesc să-l construiesc. Că e macadam, că e pietruit, că e asfalt, că e cu gropi, continui să îl așez înaintea mea.

În weekend am fost la festivalul urban Femei pe Mătăsari. Era un cer albastru, de îți venea să scrii poezii. Așa mi-a spus tata într-o zi, de am rămas fascinată de expresia asta. Cerul atât de clar, care te liniștește și te inspiră.

Tarabe așezate unele lângă altele, care mai de care cu marfă mai îmbietoare. Multe lucruri hand made, din care se emana pasiunea și dragostea celor care le-au creat. Culori multe, amestecate într-un tablou unic. Bijuterii, lumânări parfumate, brățări, genți, șoseste, ii, broșe, agende, uleiuri esențiale, cosmetice, dar și bere artizanală, plăcinte, prăjituri.

Într-o parte, pe o stradă laterală, era construită o scenă, iar de jur împrejur, împrăștiați din loc în loc, baloți de paie. Pe care erau așezați spectatori, cu pahare de plastic în mână, zâmbetul pe buze și ochii închiși, fredonând melodia care se auzea în boxe. Copiii se mai opreau din când în când din hârjoneală, atenți la o anume parte dintr-o melodie care le atrăgea atenția. Rămâneau cu gura căscată pentru câteva minute, apoi continuau joaca. Mirosea a fân. Mirosea a tinerețe și a poftă de viață și a autenticitate.

Mi-am făcut loc prin mulțimea de oameni, cu pași agale, în ritmul meu. Ritmul în care să pot savura și să mă pot bucura.