Capoeira și LeCroc Pub

Aseară am fost la o petrecere. Pentru prima oară am auzit de capoeira. Cuvântul provine din dialectul extinct Tupi și este o combinație între ka'a (pădure) și paũ (rotund), care face referire la zonele cu vegetație joasă din jungla braziliană, unde sclavii fugari reușeau să se ascundă. 

Capoeira sunt arte marțiale braziliene, care își au originea în regiunea vest africană. Este o combinație fascinantă între lovituri de picior, acrobații și eleganță a dansului.

Dansul luptei sau dansul zebrei a fost modul de supraviețuire a sclavilor aduși în Brazilia. Mă întrebam oare de ce se mai numește și dansul zebrei. Am citit că aceste animale au rezistat tuturor eforturilor de domesticire. Poate așa a fost și în cazul sclavilor. Li s-a furat viața, însă nu au reușit să le fure și identitatea. A fost modul lor de supraviețuire și autenticitate.

Nu știam că un astfel de Capoeira club este și în București. Toți tineri, cu zâmbetul pe buze și o energie minunată care se scurgea din preaplinul fiecăruia și învăluia încăperea. Se întâlniseră cu membri din toata lumea. Portughezi, brazilieni, italieni. La un moment dat au început să cânte. Au înfășcat fiecare câte un instrument și au început să se sincronizeze: pandeiro, cuica, reco-reco, agogo.

Pandeiro se aseamănă cu o tamburină, diferența majoră constă în faptul că are un tambur reglabil, din piele de vițel sau lemn, iar jingle-urile sunt mai clare. Băiatul care ținea instrumentul, amesteca sunetele cu podul palmei sau cu degetele. Părea că totul se materializa în linii subțiri de scântei roșiatice, care urcau în spirală spre tavan și apoi coborau într-un praf de stele. Mi-am imaginat că sunt în junglă, înconjurată de zboruri de colibri care mă amețeau. Simțeam timpanul cum îmi vibrează și răspândește sunetul spre stomac și picioare.

Cuica este o tobă deschisă, cu un băț de lemn fixat în interior, înălțimea sunetelor fiind controlată prin tensiunea din capătul instrumentului. Cuica este denumirea în portugheză pentru opossumul gri (Philander opossum), animal cunoscut pentru sunetele înalte pe care le scoate. Atunci când doarme, cele 2 pete situate deasupra fiecarui ochi pot păcăli un eventual prădător că este treaz. Sunetele tobei mă purtau în mijlocul unui trib african, în jurul focului, cu oameni îmbrăcați sumar sau pictați direct pe piele, cu podoabe grele din oase sau lemn, care încercau să devină una cu flăcările și pământul.

Reco-reco este un instrument traditional african, un cilindru crestat din lemn de bambus, metal sau mai nou, fibră de sticlă, peste care se trece un băț de lemn sau metal. Sunetele produse au diferite tonalități. Auzeam triluri de păsări și susur de ploaie.

Agogo este considerat a fi cel mai stravechi instrument de samba, construit din unul până la patru clopote de lemn sau metal și care își are originea în Yoruba, Africa de Vest. În capoeira, este folosit pentru a ține ritmul. Întâmplător sau nu, am fost fascinată de acest instrument. Pare destul de simplu să cânți la agogo, lovind alternativ clopotele cu un băț de lemn, pentru crea un ton ridicat sau scăzut. Însă, fiind un instrument cu pas nedefinit, este nevoie de o oarecare măiestrie pentru a nu acoperi sunetele celorlalte instrumente.

Bărbatul care cânta la agogo, era atent la mișcările celor care dansau și părea că inspiră sunetele celorlalte instrumente și le expiră prin agogo. Am închis ochii și am simțit o mișcare necontrolată a corpului, care ținea ritmul melodiei. Miroseam umezeala junglei, foșnetul frunzelor si turtele de tapioca. Părea că milioane de zile, scrise în codul genetic, au năvălit în încapere cu acele secunde.

Erau așezați în cerc, intrau pe rând în mijloc, unde își arătau măiestria și eleganța prin mișcări de dans. Totul vibra în jurul lor și nu aveam cum să nu bat din palme și să chiui.

Am inhalat până la refuz energia lor, să o pot elibera treptat, în săptămâna care vine.