Arborele de mătase

 

Suntem roboți, ne trăim existența pe repede-nainte, fără să realizăm norocul pe care îl avem, că suntem sănătoși sau că pur și simplu deschidem ochii într-o zi cu soare sau cu ploaie sau cu ceață sau cu ninsoare.

Locuiesc de ceva ani la aceeași adresă. Trec pe lângă același loc de parcare, aceeași alee și aceeași scară.

Aceiași vecini pe care nu îi cunosc și pe care îi salut mecanic.

Aceeași gură de canal, având asfaltul deformat și capacul lăsat într-o parte.

Aceași cârpeală pe aleea ce duce spre scară.

Același pământ bătătorit în grădina de lângă scară și aceleași mucuri de țigară aruncate de vecinii de la șase.

Săptămâna trecută am iesit să mă plimb după o ploaie scurtă de vară, care a curățat aerul și a mai dat cu un rând de acuarelă peste tot orașul. Culorile păreau mai vii, copacii mai verzi, asfaltul mai negru, florile mai roșii.

Iubesc mirosul de tei de după ploaie. Mi-a tapat nările și nu voia să se evapore nici după o oră de rătăcire fără țintă pe străzile din București. Aproape că începusem să simt pe vârful limbii gustul mierii de tei.

Eram cu Eva, fascinate de o familie de melci care ne furaseră atenția. Și-a adus aminte de momentele din vacanța trecută de vară, când erau la mamaie și făceau concurs cu melcii la intrarea din scară. Fiecare din cei patru verișori își alegea câte un preferat și îl încuraja cum putea mai bine.

Tare aș fi vrut să pot afla cumva de la un melc ce părere avea. O vedeam cum zâmbește și retrăiește acele zile.

Înainte de a intra în scară, într-un ochi de apă adunată după ploaie, am văzut un copac înflorit, cu niște flori roz, delicate, precum niste ciucuri de mătase, în nuanțe de alb și vârfuri roz – mov; scoarța cu nuanțe de gri, frunze mari, cu aspect de pene, de un verde mai închis.

Am rămas mută de uimire, atunci l-am remarcat pentru prima dată. Am trecut de mii de ori pe acolo și nici măcar nu realizasem existența lui. De mii de ori am zburat pe lângă el, îngândurată și ancorată în trecut sau în viitor, că în prezent sigur nu eram.

Am descoperit că se numeste arborele de mătase (Albizia julibrissin) sau copacul fericirii și al liniștii. Nu știu dacă este chiar întâmplător că l-am zărit chiar acum, însă îmi place să nu cred în coincidențe. În China, florile și scoarța sunt folosite în tratamente traditionale de reducere a stresului și anxietății.

Momentul prezent este unul dintre arborii mei de mătase, am gândit.