Autentic

 

Plouă în diagonală. Mă uit pe geam și văd picăturile în becul stâlpului din parcare. Se luminează totul când fulgeră și par niste săgeți trase din arcul cerului. Blocurile par că sunt traversate dintr-o parte în alta de un proiector uriaș.

Băieții stau pe pervaz și privesc pe geam. Se întorc apoi cu fața spre cameră și încep să discute cu Maria despre frici. Ace, sânge, frica de a cădea de la înălțime, vomă, șoareci, tunete și fulgere. Vorbesc precum oamenii mari, se ascultă răbdători unii pe ceilalți, aprobă, își continuă unul altuia ideile.

De ziua lui Vlad, am fost cu toți copiii la muzeul Golești. Un loc minunat. Plin de istorie și verdeață, flori și soare, miresme și culori.

Am fost fascinată de ansamblul de case din diferite colțuri ale țării. Aleile sunt acoperite cu pietriș, unele încadrate de-o parte și de alta cu pietre înșiruite și văruite. Mă întorc în timp. La o răspântie văd strălucind în soare o fântână, cumpănă cum îi spuneam noi la țară.  Prăjina înaltă de vreo 7 metri poate fi mânuită destul de ușor. Aproape am simțit gustul apei reci de la țară.

Casele au acoperișuri de paie sau șindrilă de lemn, bătută de ploi și soare, podea din pământ bătătorit, sobă cu lemne peste care sunt puse tuciuri sau vase de lut. Unele case sunt construite în pământ, când cobori simți răcoarea de la țară.

Unele au porți masive din lemn, cioplite cu motive simetrice și trecute cu un rând de lac negru, pentru a păstra patina timpului. Aproape că aud scârțâitul lor când se deschid să intre în curte căruța sau șareta. Copitele cailor scot sunete domoale, de ajuns acasă.

Este în sat și o biserică mică, din lemn. Picturile nu par a fi restaurate, culorile sunt puțin șterse, însă am avut impresia de intim si protecție când am intrat.

În muzeu, zăresc costume tradiționale și boierești. Am admirat o parte din iile expuse, unele vechi de câteva zeci de ani, probabil. Cusute cu atâta migală, încă își păstrau vii culorile. Sau brâiele și cingătorile din piele, care încadrau perfect cămășile albe din stambă. Ce frumoși erau, când toți din sat se îmbrăcau în haine de sărbătoare să meargă la vreo nuntă sau horă!

Pe pereți atârnă câteva scoarțe viu colorate, care contrastează cu albul pereților văruiți. Îmi și imaginam cum au spălat la râu lâna, au tors-o și au colorat-o, apoi au țesut-o manual, îmbodobind-o cu motive florale sau geometrice sau figuri de femei prinse în horă, toate legate cu o parte din sufletul lor.

Poate că am pierdut o parte din simplitatea traiului și am uitat să ne bucurăm de clipă. Nu spun că pe vremuri era mai simplu sau mai ușor, însă cu siguranță era mai autentic.