Versiuni sau încercări?

 

Oare cum ar fi ca în lume să fie aruncate mai multe versiuni ale aceluiași personaj? Doar câteva trăsături comune și alte zeci sau doar cât să le numeri pe degetele de la o mână, variind de la o versiune la alta. Ca în experimentele de laborator. 

Ce aș avea în comun cu celelalte versiuni ale mele? Poate modul în care aleg să îmi fac scenarii? Să despic firul în patru și de multe ori să pierd din vedere imaginea de ansamblu? Nu cred, nu este un lucru pe care aș vrea să îl păstrez pentru cea mai bună versiune a mea.

Sau lacrimile care îmi dau târcoale atunci când văd deopotrivă momente de tristețe sau de bucurie? Asta poate ar rămâne, este mare lucru să îți păstrezi sensibilitatea într-o lume care nu mai știe care îi sunt valorile.

Sau pasiunea aproape organică de a merge la munte și a mă pierde în simțuri. La care însă am pus o mică pauză acum. Din lipsă acută de energie.

Cum ar arăta acele versiuni? Cât de bine s-ar înțelege dacă ar fi strânse toate în aceeași încăpere? Ar ajunge oare să se iubească? Să facă un pact? Ar fi obiective și ar recunoaște ce e mai bun din fiecare? Ar ajunge să își dea dreptate una alteia? Fără să se dușmănească?

Când eram mică îmi imaginam cum ar fi să existe și pentru oameni piese de schimb, la fel cum sunt cele de la mașini. În acel magazin, ticsit cu atâta marfă, ar sta Dumnezeu în spatele tejghelei. Ar avea tot timpul din lume să asculte dorințele fiecăruia. Cum ar alege, ce anume nu funcționează cum și-ar dori și ar schimba. Și momentul când să schimbe. Pentru că deciziile le luăm în funcție de tabloul din momentul respectiv. Asta ar presupune însă o mare obiectivitate, destul de greu de atins, nu imposibil.

Cât despre mine, în acest moment, am revenit în trecut. Sau poate nu am ieșit pe deplin de acolo. Mi-a rămas înfipt ca un ghimpe în creier. Și se pare că nu m-am gândit nici măcar o secundă să încerc să-l scot. Știu, și pentru mine a fost amuzant și dureros când am realizat. Am spus amuzant, ca să nu mă tăvălesc pe jos de durere. Blestematul de trecut a rămas plutind atâta amar de vreme și a început să supureze și să împrăștie un miros îngrețoșat. Iar în îndărătnicia mea, tot continui să îl las acolo. Ba mai mult decât atât, îl înfig și mai adânc, să fiu sigură că nu-l pierd. Să mă simt îndreptățită să sufăr.

Aseară am visat că eram fugărită de foarte mulți urși. Am căutat de curiozitate semnificația. Fricile și temerile din trecut, care nu îmi dau pace. Ciudată întâmplare. Partea bună este că am reușit să scap.

Trebuie să încetez să fac asta. Știu, trebuie, nu-mi place, dar trebuie.