Univers interior

 

"Oare câte am aruncat înăuntru? Nici nu mai știu ce am pe acolo." Asta îmi spunea acum câteva zile cea mai bună prietenă.

Am creionat tabloul meu.

Munți de frici. Care au cărări bătătorite de spaima de eșec. Unele acoperite cu pietriș, altele cu nămol cleios.

Oceane de neîncredere că nu pot fi suficient de bună. Simt cum mă înec de fiecare dată când încerc ceva nou și nu repet ceea ce cunosc și îmi ține de cald în "băltoaca mea". Toate astea stau așezate ca un clopot de cristal în jurul plămânilor. Formează condens și accentuează senzația de sufocare.

"Șșșș-uri și nu poți să faci asta" înfășurate de-o parte și de alta a corzilor vocale.

"N-ai cum să reușești", atârnă în interiorul picioarelor. Și nu mai pot înainta nici măcar un pas.

"Pentru că așa e bine", răspuns la unele întrebări, când eu așteptam o explicație pe înțelesul meu, sunt îndreptate tot spre gât, curg la fel ca oxigenul din sânge.

"Tu ești de vină pentru eșecul nostru", undeva în dreptul inimii.  Aruncă regulat picături de otravă și o atrofiază. Până când ajunge cât un ac de gămălie.

Vulcani de furie din cauza neputinței, așezați fix în mijlocul stomacului. Aruncă lavă și cenușă și îmi acoperă intestinele. Și îmi dau o stare constantă de greață.

Atacuri de panică, sub formă de cârcei. Care apar la intervale regulate, cât să îmi taie și puținele momente de elan pe care le am.

Tornade de vinovăție. Care matură totul în cale. 

Și interiorul tapetat cu toate credințele limitative. Lipite cu cel mai puternic lipici, pe toată suprafața.

M-am pierdut din nou. Am tras jaluzelele și n-am mai lăsat lumina să iasă. Iar întunericul de afară se strecoară pe nesimțite înăuntrul meu. Ca o șopârlă printre bolovani.

Și tot sper, sau mai degrabă cred că totul poate fi îndepărtat cu un suflu cald de iubire. Iubire de sine. Pe care nu am cunoscut-o până de curând. Și poate și de aceea îmi este atât de greu să o integrez.

Și atunci îmi apare în minte alt tablou.

Cumva plin de culori. Nu este lipsit de suișuri și coborâri, însă diferența de nivel nu mai este la fel de mare. Sper să îl termin de pictat cât mai repede. Am toate ustensilele pregătite. Este atât de limitat timpul nostru pe pământ, încât e și păcat să trăim o viață seacă. Piatră seacă.