Locuri de joacă

Ce mi-ar plăcea ca locurile de joacă să fie populate și de adulți. Să fie acolo doar ei cu ei, cu sufletul lor, fără măștile pe care și le-au construit cu atâta migală de-a lungul anilor.

Să aibă aceeași bucurie de a trăi fiecare clipă, fără să se gândească la cine știe ce lucru pe care îl au de făcut. Plata întreținerii, cina de pus pe masă, cursuri engleză pentru copii, raport de trimis până la sfârșitul zilei și câte și mai câte.

Să aibă acel curaj de a trece de la săritul elasticului, la dat în leagăn până ating cerul cu picioarele și apoi la prinselea.

Să aibă aceeași ușurință de a-și face prieteni noi, fără măcar să le știe numele sau povestea de până atunci. Și să nu conteze câtuși de puțin dacă au jucării mai multe sau mai scumpe. Dacă se îmbracă sau nu de la un magazin exclusivist sau dacă au fost sau nu doar în vacanțe exotice.

Să aibă aceeași inspirație de a inventa jocuri noi, cu singura regulă de a scoate ce e mai bun din momentul prezent.

Sa fie destul de creativi, astfel încât să schimbe regulile jocului de la o secundă la alta și să râdă până îi doare burta.

Să alerge cu capul gol și descheiați la geacă, fără să se gândească doar că se vor îmbolnăvi.

Să alerge mai abitir atunci când bunica sau mama le spune "nu mai alerga, că transpiri".

Să se bucure de aerul cald pe care îl scot rotocoale din gură, atunci când afară e frig.

Să aștepte nerăbdători  să le vină rândul pentru a se da și ei în leagănul acela albastru, la care au visat încă de ieri. Și să nu plece de acolo până nu reușesc să facă asta. Să se posteze în față, cu mâinile încrucișate în dreptul burții și să fixeze copilul din leagăn cu un zâmbet dezarmant. Până când ajung și ei în scaunul legat cu lanțuri, fredonând melodia preferată și încercând să își ia avânt din ce in ce mai mare.

Să se așeze pe jos, într-un cerc aproape perfect, cu picioarele așezate turcește și să arunce mingea de la unul la altul cu o încântare aproape perfectă. Când se lasă pe spate să prindă o minge aruncată prea tare de alt copil, să admire cerul albastru și să urmărească cu privirea stolul de rândunici. Și apoi să îi vadă și pe ceilalți copii din cerc făcând același lucru. Și să rămână toți așa, nemișcați pe spate, privind cerul, să dea un nume fiecărei păsări și să inventeze povești legate de casa rândunicilor. Să simtă cerul cum le gâdilă părul și mirosul de tei cum se strecoară pe nesimțite în nări și apoi le explodează in interior.

Să spună de fiecare dată unei bunici sau mame sau bone "încă 5 minute" atunci când sunt chemați în casă pentru a-și face temele sau pentru că este ora mesei și astea sunt regulile. Regulile pot fi încălcate dacă îți aduc acel strop de magie.

Să nu depună niciun efort pentru a părea mai înalți, mai deștepți, mai cunoscători, mai bine pregătiți.

Să spună fără nicio reținere că nu știu un joc. Și să fie nerăbdători să învețe în fiecare zi câte ceva nou. Burete.

Poate că lumea ar fi mai bună. Autentică. Fericită. Colorată.