Frumusețe pură

Sunt unele momente când pictezi în alte culori persoane pe care le știai. Adaugi mai multă admirație și zâmbete la tabloul vechi. Și îți modifici și spectacolul din mintea ta. Realizezi că ceea ce știai până atunci au fost repetiții reușite sau mai puțin reușite ale piesei puse deja în scenă.

Și după cum se zice, orice lucru negativ are cel puțin trei părți bune. Așa că divorțul meu m-a determinat să îmi reîndrept atenția către alte persoane și momente, din viața mea anterioară.

Iar postarea asta este despre talentul tatălui meu. Știam că este înclinat mult înspre partea artistică.

Mi-aduc aminte de goblenul care trona pe peretele din sufragerie. O apă curgătoare, care își țesea drumul printre niște copaci dezgoliți.

Sau de cheia cioplita în lemn, cu bucle precum dantela, lustruită cu lac. Îmi imaginam că deschide ușa unui castel magic.

Sau de costumele de iarnă pe care ni le-a croit și cusut. Costumul acela roșu cu alb, de care eram atât de mândră și care mă mângâia când îl purtam.

Sau de vaporul construit cu atât de multă migală, tunurile cioplite din bucățele mici de lemn, ale căror țevi nu erau mai groase decât niște scobitori. Din păcate a renunțat să îl termine, a rămas amintirea unui obiect care ar fi putut fi magic, magnetic.

Sau de toate obiectele cioplite din lemn de brad sau alți copaci, de fiecare dată când mergeam la munte. Linguri, cuțite, arcuri, furculițe, castroane, păpuși.

Sau de inelul de lemn pe care mi l-a făcut cu atât de multă dragoste și migală.

Sau de medalioanele pe care le-a sculptat în os și pe care le-am purtat în toată perioada liceului.

Sau de mărțișoarele pe care le făcea aproape în fiecare an pentru a le dărui colegelor de serviciu sau colegelor de școală ale fratelui meu.

Sau de varza călită, mai bună decât cea gătită de mama. Și rețetele clasice, îmbunătățite de imaginația lui. Gătitul e a opta artă.

De Crăciun am primit cadou un tablou de-al lui. Înrămat și gata să își spună povestea. Și așa mi-am adus aminte de tablourile făcute de el. În tuș, cu toc și incredibil de multă imaginație și migală. Cât de frumos sunt transpuse în desen! Cât de multe scene poți crea și descoperi de fiecare dată când privești unul dintre tablouri.

Dansul primăverii, cât de frumos se transformă un boboc într-o fecioară!

Geometria și a ei simetrie!

Păsările și ale lor pene și ouă!

Șahul, inteligența alături de inimă!

Viața marină plină de mister și măreție!

Țărmul stâncos mângâiat de soare și valuri!

Mulțumesc tata, pentru frumusețea pură!









Comments

  1. **Visezi dar citești , citești dar visezi, ochii se umezesc de bucurie dar nu plângi .O bucurie pe care o simți și nu o poți exprima.❤️*

    ReplyDelete
  2. Stelele nu pot străluci fara intuneric

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Oameni-cărți

Oblivion

Hanul Vatra